Noile educaţii, o realitate a lumii contemporane

Noua problematică a lumii contemporane a declanşat şi sugerat o mulţime de reacţii şi de proiecte, ce s-au conturat treptat sub forma unor direcţii de acţiune. Notabilă în acest sens este promovarea ,,noilor educaţii” care reprezintă tocmai răspunsurile educative şi ale pedagogiei la o problematică emergentă caracterizată prin universalitate, globalitate, pluridisciplinaritate şi gravitate. Diferitelor sfidări ale lumii contemporane li s-a răspuns cu educaţii specifice, denumite ,,noile educaţii”.
,,Noile educaţii” vizează, mai ales, obiective şi mesaje noi care determină conţinuturile şi strategiile educaţiei în condiţiile lumii contemporane. ,,Noile educaţii” marchează domeniile necesare şi prioritare ale educaţiei, putând fi realizate în funcţie de specificul fiecărei vârste, trepte sau discipline şcolare, dar şi particularităţile fiecărei comunităţi locale, teritoriale sau naţionale.
,,Noile educaţii” fac referire la: educaţia ecologică, educaţia pentru schimbare şi dezvoltare, educaţia pentru tehnologie şi progres, educaţia pentru comunicare şi mass-media, educaţia demografică, educaţia economică şi casnică modernă, educaţia pentru timp liber, educaţia nutriţională, educaţia pentru pace şi cooperare, educaţia pentru democraţie şi drepturile fundamentale ale omului, educaţia sanitară şi educaţia interculturală.
Educaţia pentru schimbare ar trebui să fie pivotul în jurul căruia să se înfăptuiască schimbarea educaţiei. De aceea, şcoala trebuie să fie un loc central al schimbării, al schimbării mentalităţilor în primul rând.
Generaţia tânără nu trebuie educată doar pentru a se adapta la nou ci pentru a putea contribui la construcţia viitorului. Specificul lumii noastre e că se schimbă din ce în ce mai repede şi că ne pune în faţa unor situaţii originale, neprevăzute ba chiar imprevizibile.
Viaţa, experienţa omului modern arată că învăţarea de menţinere, simpla reproducere a valorilor trecutului, tradiţia nu sunt suficiente pentru ,,echiparea” omului societăţii viitorului. Vechiul tip de învăţare, întemeiat pe o învăţare de menţinere nu mai poate satisface azi când schimbările sunt atât de rapide şi complexe provocând adevărate ,,şocuri” omului contemporan.
Este aşadar necesară o altă educaţie şi anume una care poate aduce schimbare, reunire, restructurare şi reformulare de probleme.
Deosebită de învăţarea tradiţională, noua formă de învăţare este anticipativă, adică în coerenţă cu o viziune în care viitorul nu trebuie doar aşteptat sau întâmpinat, ci şi proiectat şi construit conform unui set de obiective dezirabile, în vederea evitării unor efecte indezirabile.
Prof. înv. preşcolar: Runcan Simona
Şcoala Gimnazială ,,Vasile Scurtu” Parva