Crăciun în Bistriţa-Năsăud, cu colinde străbune şi bucate alese
Timp de trei zile, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud este gazda evenimentului „Crăciun în Bistriţa-Năsăud”, care aduce în prim plan promovarea tradiţiilor sărbătorilor de iarnă din judeţul nostru. Bistriţenii care vor veni în noua piaţetă din curtea muzeului vor avea bucuria de a gusta din bucate de-ale porcului, dar şi de a-şi achiziţiona atât produse din bucătăria tradiţională, cât şi podoabe şi haine de sărbători. Nu va lipsi nici tăiatul porcului, programat sâmbătă, de la ora 11, în curtea muzeului. De asemenea, începând cu ora 13.00, colindele străbune vor fi aduse de colindători din tot judeţul. După cum ne declară directorul Complexului Muzeal, Alexandru Gavrilaş, manifestările vor continua şi duminică, începând cu ora 10, atât cu standuri la care vom putea găsi de toate de pus pe masă, dar şi cu recitaluri de colinde, un punct aparte constituindu-l lansarea albumului „Veste bună, gazdă-n casă”, realizat de Alexandru Pugna şi grupul folcloric „Colindătorii năsăudeni”.
A fost amenajat şi un brad special, din care vizitatorii pot lua gratuit felicitări cu colinde străvechi din secolul XIX.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Complexul Muzeal, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Cultură.
Citiţi şi:
- La Crăciun în Bistrița-Năsăud s-a tăiat porcul. Directorul Gavrilaş a împărţit şorici la toată lumea!
- Preşedintele Radu Moldovan, despre frumuseţea Crăciunului în Bistrița-Năsăud! ”Veste bună gazdă-n casă” adusă de Alexandru Pugna
- Alexandru Pugna a lansat, în satul copilăriei, albumul „Veste bună gazdă-n casă”. Printre invitaţi, actorul Văru Săndel
- De azi până duminică trăim Crăciun în Bistrița-Năsăud! Vezi programul zilei de vineri!
- Un autentic şi strămoşesc Crăciun în Bistriţa-Năsăud. porcul a fost tăiat, bucatele şi voia bună vă aşteaptă
Adaugă comentariu nou