Cristian Florian (copreşedinte PNL BN): Oferta electorală a PNLeste serioasă, văzând listele de candidaţi

Senatorul Cristian Florian, copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, crede că această campanie electorală ce a debutat reprezintă  o provocare cât se poate de serioasă pentru partidul pe care îl conduce.

„Cunoscând candidaţii noştri de primari, văzând listele de consilieri locali şi consilieri judeţeni, daţi-mi voi să-mi exprim convingerea că oferta electorală a PNL în judeţul Bistriţa-Năsăud  este una cât se poate de serioasă. Cunosc oamenii din acest partid alături de care fac politică de ani buni, deşi nu am o vârstă înaintată, oameni care m-au făcut mândru să le fiu coleg, oameni cărora eu nu am ce să le reproşez, poate doar că nu sunt perfecţi”, a declarat acesta, în cadrul lansaării candidaţilor liberali pentru alegerile locale.

         Acesta a dat o serie de exemple de primari PNL cărora nu li se poate reproşa mai nimic, asta prin prisma faptelor şi a realizărilor avute. „Ce ar putea locuitorii din comuna Nuşeni sau contracandidaţii să-i reproşeze primarului Ioan Mureşan? Că a asfaltat toate străzile şi toate uliţele prin comună, că a reabilitat toate şcolile şi căminele culturale din toate satele comunei? Ce i se poate reproşa colegului meu primar Sorin Hognogi, că pune prea mult suflet pentru comuna Spermezeu, că aleargă zi de zi pentru a rezolva problemele cetăţenilor?  Ce i s-ar putea reproşa colegului meu primar Dumitru Vasile, că a transformat Maierul dintr-o comună într-un oraş? Ce i s-ar putea reproşa colegului meu de la Tiha Bârgăului, Vasile Dologa? Aceleaşi lucruri de bine le-aş putea spune pentru toţi colegii noştri primari”, a menţionat Florian.

         Liderul PNL BN a menţionat că formaţiunea are candidaţi noi pentru funcţia de primar în care are încredere că pot face pentru comunele unde candidează mult mai mult decât cei care sunt acum în funcţie. Acesta i-a nominalizat pe Avram Nicolae, la Petru Rareş,  „unde timpul aproape n-a lăsat amprente”, Gavrilă Frişan, la Chiuza, „o comună unde timpul parcă a stat în loc” şi Traian Ogâgău la Sângeorz Băi, „unde după 16 de ani de guvernare PSD, oraşul seamănă mai mult cu o comună rău administrată”.

         „A face politică astăzi este dificil, înseamnă să-ţi asumi să fii criticat, de multe ori pe nedrept, să fii arătat cu degetul, dar nu mi-e ruşine să fac politică. Ba mai mult, sunt mândru că astăzi pot face politică alături de colegi ca dumneavoastră. Ceea ce au reuşit primarii noştri în comunele pe care le conduc îmi confirmă că anii petrecuţi în acest partid nu au fost în zadar”, a mai spus Cristian Florian.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5