Primarul Creţu, la aniversarea a 62 ani de la înfiinţarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor
Mar, 05/10/2016 - 18:30
Primarul Ovidiu Creţu a participat astăzi, alături de membrii Casei de Autor Reciproc a Pensionarilor din Bistrița, la aniversarea a 62 de existență a acestei instituții, în care sunt înscrise peste 10.000 de persoane din municipiu.
"Avem bătrâni, noi îi respectăm! Și cum putem mai bine decât făcându-le viața ușoară? În mandatul trecut am modernizat Centrul pentru Persoane Vârstnice din Bistrița. Acum, o prioritate a mea, în calitate de primar al Bistriței, și a echipei mele pentru Consiliu Local este realizarea proiectului ”Locuințe protejate pentru persoane vârstnice” în Sigmir, pentru 96 de beneficiari direcți", transmite primarul, pe pagina sa de de socializare.
Citiţi şi:
- Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bistrița, la ceas de bilanț. La 70 de ani de la înființare, are aproape 11.000 de membri
- La mulți ani Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bistrița! 70 de ani de activitate neîntreruptă în slujba seniorilor din Bistrița-Năsăud
- Aproape 4000 de năsăudeni, înscrişi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor
- Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bistrița a încheiat un an bogat în activități social- culturale
- Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bistrița, la ceas de bilanț. Ajutoare nerambursabile, împrumuturi și activități culturale și de socializare

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 14:07
Șapte minuni la Ilva Mare Cultura
„Dreptatea” a fost un ziar al Partidului Național Țărănesc, fondat în 17 octombrie 1927 de Virgil...
Comentarii
Dorel de Bistrita -
Joi, 08:46
Trebuie sa iubim Simbolurile Nationale, pentru ca ele ne reprezinta pretutindeni in aceasta lume....
un cetatean -
Mie, 15:31
Va doare-n cot de binele tarii, analizati si reanalizati, cuvant cu cuvant, tot ce exista, in...
Titus -
Mie, 15:08
Criza politică a fost provacată de nesăbuința unor lideri politici de la conducerea PSD, în frunte...
Ileana Rus -
Mie, 08:07
Drum lin spre Cerul sfânt, colega și vecina mea. Ochii mei te vor căuta mereu în grădină, printre...
Ivăneasa -
Mie, 00:20
Da, se poate. Ministrul Diana Buzoianu face treabă bună, spre disperarea PSD-ului care este obosit...
Aniversări
La ceas aniversar, urările noastre se îndreaptă spre doamna Gabriela Pop, consilier superior în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
La mulți ani, cu multă sănătate, oameni frumoși alături, cu inspirație și proiecte editoriale de succes, îi transmitem astăzi scriitorului Dan Coman...
În zi de naștere, îi dorim dlui Flaviu Daniel Urâte, expert superior în cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, multă sănătate, putere de...























Comentarii
De aici vin voturile rosii. Traiasca CAR..pardon PCR !
Adaugă comentariu nou