Partenerii polonezi, din nou la Beclean
După ce s-au înfrățit cu Becleanul și au venit în repetate rânduri pe aceste meleaguri pentru activități cultural-sportive, dar și mânați de proiecte agro-turistice, prietenii polonezi din regiunea Myslenice, orașul Siepraw, au venit din nou, weekend-ul trecut, la Beclean, într-un schimb de experienţă al fermierilor din regiune organizat de Camera Agricolă de peste hotare. Partenerii străini s-au întâlnit cu funcţionarii Primăriei şi au vizitat obiective locale şi judeţene, precum Herghelia Beclean, Băile Figa, Colibiţa, lăcaşuri de cult ş.a.m.d. Coordonatorii grupului au fost, de fapt, gazdele Zilelor Mondiale ale Tinerilor organizate în această vară la Cracovia, acolo unde o delegaţie românească a ajuns, de pe meleaguri someşene, să participe la marele festival de credinţă, cultură şi artă axat pe întâlnirea cu Papa Francisc a peste două milioane de tineri din 184 de țări. Este vorba despre Cetăţeanul de onoare al Becleanului, Marek Lenczowski, președintele subjudețului Myslenice (regiunea Malopolska), Ignat Timar, președintele Societății polono-române din Cracovia, şi ghidul Eduard Iulian, primiţi împreună cu delegaţia poloneză de primarul Nicolae Moldovan şi viceprimarul Mathe Ştefan.
Citiţi şi:
- Partenerii polonezi vin la “Zilele orașului Beclean”
- Un bistriţean i-a adus împreună pe românii din Cracovia de Paște, ortodocși şi catolici
- Investitori polonezi, interesați de regiunea Becleanului
- Bistrița-Năsăud, înfrăţire cu judeţul Myślenice din Polonia! Preşedintele Radu Moldovan şi starostele Josef Tomal au semnat Scrisoarea de intenție
- Becleanul s-a înfrăţit cu oraşul polonez Siepraw
Adaugă comentariu nou