Radu Moldovan (PSD): Sper ca bistriţenii să voteze un guvern pentru România, pentru români
Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consideră că reacţia oamenilor faţă de programul electoral al social-democraţilor şi candidaţii propuşi sunt dătătoare de speranţă în perspectiva alegerilor din 11 decembrie. Liderul social-democrat a precizat că până la finele campaniei cele trei echipe vor ajunge în aproape toate casele bistriţenilor.
„Ne apropiem de ultima săptămână de campanie, o campanie pozitivă şi mă bucur foarte mult că colegii mei din PSD, într-un număr foarte mare, s-au implicat în cele trei echipe de la nivelul judeţului. Valorile noastre ne arată că vom reuşi până la finalul campaniei de vinerea viitoare să ajungem în proporţie de peste 90% în fiecare casă a locuitorilor judeţului Bistriţa-Năsăud. Am ales să facem o campanie clasică, door- to-door, din uşă în uşă, să stăm de vorbă cu fiecare dintre oameni, să le spunem ce am reuşit să facem pentru ei când am guvernat de-a lungul timpului şi mai ales ce ne propunem să facem pentru ei”, a precizat Radu Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Preşedintele PSD BN a adăugat că, în opinia sa, social-democraţii propun un program de guvernare „extrem de bine structurat”, care cuprinde sursele de finanţare şi procentele din PIB, în timp ce toate celelalte partide au ca program doar sloganul „Jos PSD!”
„Mă bucură foarte mult reacţia oamenilor pe care, foarte sincer fiind, o aşteptam, pentru că avem deja aproape cinci ani de când în fiecare zi suntem printre ei, alături de ei. Eu aşa cum am promis oamenilor în iunie că voi continua munca am făcut-o, chiar pe perioada întregii campanii. Este campania la care am participat cel mai puţin, pentru că obligaţiile administrative au fost foarte multe. (...).
Sunt încrezător pentru 11 decembrie şi sper ca bunul Dumnezeu să ne ajute, dând înţelepciunea românilor să voteze un guvern pentru România, un guvern de oameni căruia să-i pese de România, să-i pese de români, un guvern care să se gândească că trebuie să răspundă în faţa cetăţenilor, nu în faţa unui serviciu de protocol de la Bruxelles, ca d-na Prună, sau cel mult Cotroceniului”, a declarat preşedintele Moldovan.
Nu în ultimul rând, Radu Moldovan a criticat actul normativ adoptat de Guvernul Cioloş, prin care se dă posibilitatea unor angajări la Palatul Cotroceni. „Cred că omul se pregăteşte, conştient că PSD va câştiga alegerile şi va face majoritate şi cred că vrea să-şi facă „un Guvern al meu” în miniatură la Cotroceni. L-a rugat pe Cioloş să-i dea o ordonanţă, să-i modifice organigrama şi să nu mai aibă limite la numărul de angajaţi, aşa cum avem toţi. Având un preşedinte special, cu o instituţie specială, extrem „de implicată” în viaţa românilor, am făcut-o şi mai specială. S-ar putea să fie şi un semn bun că îşi pregăteşte un guvern în miniatură, să aibă el un guvern al lui la Cotroceni, să facă şedinţe şi pe unii pe care nu-i mai duce nimeni după prestanţa de un an în România să-i poată duce acolo. (...) Consilierii de stat au salarii mai mari decât miniştrii, pentru că oamenii ăştia sunt învăţaţi cu bani mulţi, pe zeci de mii de euro lucrează ei, nu pe 1000 euro sau câteva sute, aşa cum lucrează un profesor sau un medic”, a concluzionat Moldovan.
Citiţi şi:
- Preşedintele Radu Moldovan: Nu doresc ca din 11 decembrie să avem un guvern al nimănui, un Guvern anti-România
- Campanie din casă în casă
- Radu Moldovan: Voi fi preşedintele tuturor bistriţenilor, al primarilor de toate culorile politice
- Radu Moldovan: Condamn astfel de gesturi. Această regie proastă a fost dejucată
- Rareș Bogdan (PNL), la Bistriţa: Duminică seara, la ora 21.00, dumneavoastră veţi face parte din oastea învingătorilor. Putem să eliberăm România
Adaugă comentariu nou