Preşedintele Radu Moldovan către Alexandru Pugna: Îţi urez mult succes în noua demnitate pe care ai dobândit-o în urma muncii tale

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a precizat că „un ochi râde, altul plânge” în urma numirii lui Alexandru Pugna ca secretar de stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, asta pentru că se bucură de noul parcurs profesional al colegului său, dar are şi un regret pentru plecarea sa.

„Sunt extrem de încrezător că din noua poziţie va reuşi să transpună realizările pe care le-a avut la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, atât în domeniul social, cât şi, în special, în domeniul culturii, la nivel naţional. Îmi doresc foarte mult ca patrimoniul imaterial, identitatea noartsă care este reprezentată de tradiţii, de folclor, port popular şi toate celelalte obiceiuri să poată să-şi regăsească locul la nivel naţional. De asemenea, îmi doresc foarte mult ca un om care a plecat de jos, care a muncit foarte mult să ajungă aici, care cunoaşte foarte, foarte bine acest domeniu să lase în urma lui la nivelul Ministerului Culturii o reprezentare foarte serioasă în acest domeniu”, a spus preşedintele CJ.

Radu Moldovan a menţionat că ministerul va trebui să pregătească şi manifestările de amplaore ale Centenarului de la Marea Unire. „Mai avem doi ani până la celebrarea Marii Uniri şi îmi doresc foarte mult ca amprenta lui Alexandru Pugna şi a colegilor lui din ţară să fie simţită în manifestările de amploare care sunt sigur că vor avea loc în anul 2018. În numele meu şi al cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud, vreau să-ţi mulţumesc Sandu pentru tot ce ai făcut şi să îţi urez mult, mult succes în ceea ce vei face de aici încolo în noua demnitate pe care ai dobândit-o în urma muncii tale”, a mai spus preşedintele Radu Moldovan.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5