PMP a votat împotriva alegerii lui Florin Iordache în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților
Majoritatea parlamentară a votat marți, pentru înscăunarea lui Florin Iordache, fostul ministru al Justiției, în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Toți parlamentarii Partidului Mișcarea Populară au votat împotrivă.
„Domnul Iordache și-a demonstrat deja „calităţile”. Incompetență, comunicare deficitară şi aroganţă sunt singurele calificative care îl pot descrie. Un ministru care răspunde la orice întrebare cu „altă întrebare” nu are ce căuta în nicio structură de conducere a statului. Or, funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor este una extrem de serioasă şi responsabilă, calităţi pe care domnul Iordache nu le poate onora. Întrucât noi nu ne putem declara reprezentaţi de un astfel de personaj, PMP a votat împotriva alegerii domnului Iordache în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Din păcate, voturile noastre au fost insuficiente”, a declarat Ionuţ Simionca, deputat PMP.
Deputatul PSD Florin Iordache a fost votat în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor cu 211 voturi „pentru” şi 77 „împotrivă”.
Citiţi şi:
- Viitorul primar Gabriel Lazany și cei 21 de consilieri și-au primit certificatele doveditoare ale alegerii din 9 iunie 2024!
- Camera Deputaţilor are o nouă conducere. Ioan Oltean şi-a păstrat funcţia de vicepreşedinte
- Ioan Oltean, titularizat pe postul de vicepreşedinte la Camera Deputaţilor
- Guvernul Grindeanu, demis. Ce urmează?
- Ioan Oltean, un nou mandat de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor
Adaugă comentariu nou