CAS BN a declanşat controale în zona investigaţiilor CT şi RMN, la cei doi furnizori şi medicii specialişti
Camelia Ilişuan, preşedinte – director general al Casei Judeţene de Sănătate Bistriţa – Năsăud, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că a debutat un control amplu care priveşte investigaţiile de înaltă performanţă de CT şi RMN.
„Este în curs un control pe care l-am demarat la începutul lunii februarie pe investigaţiile de înaltă performanţă RMN şi CT. În prima fază a fost la cei doi furnizori, Hiperdia şi Murvisan, unde am luat la purificat tot ce am decontat noi anul trecut, să vedem disgnosticele pentru care s-au emis recomandările. Acum echipa de control este la medicii care au prescris respectivele bilete de trimitere, pentru că am constatat multe diagnostice care, zicem noi, s-ar fi putut rezolva fără RMN sau CT. Medicii au dreptul să prescrie RMN sau CT, doar dacă au urmat toate celelalte proceduri de investigaţie şi nu au putut stabili diagnosticul. Şi atunci, ultima redută este investigaţia de înaltă performanţă”, a declarat Camelia Ilişuan.
Şefa CAS BN a menţionat că acest control verifică dacă există „acest istoric de investigaţii care nu ar fi condus la un diagnostic precis”. „Părerea noastră este că se abuzează de aceste recomandării. Ori că avem un furnizor, ori că avem cinci, lista de aşteptare este tot pe şase luni, trebuie să existe o cauză şi acum probabil că vom găsi şi cauza”, a menţionat Camelia Ilişuan.
Dacă vor fi găsite nereguli, valoarea serviciilor de RMN sau CT vor fi imputate furniyorului, în speţă spitalelor, care la rândul lor se vor îndrepta spre medici, pentru recuperarea banilor. Ideea este că nu orice entorsă cere RMN.
În ceea ce priveşte aparatele CT şi RMN care vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă, va putea intra în relaţie contractuală cu CAS BN după autorizarea acestui serviciu de investigaţie.
Citiţi şi:
- Camelia Ilişuan: CAS B-N a finalizat contractarea serviciilor medicale cu cei 361 de furnizori din judeţ
- În iulie, CAS BN va semna noile contracte cu furnizorii de asistenţă medicală
- CAS BN a decontat anul trecut servicii medicale de peste 326 milioane lei. Camelia Ilişuan: E aproape bugetul municipiului Bistriţa
- Camelia Ilişuan (CAS BN): Unele cereri ale medicilor de familie au fost incluse în noul Contract cadru. Punctul per capita este de 5,8 lei
- Şapte copii cu diabet au primit dispozitive moderne de monitorizare a glicemiei!
Adaugă comentariu nou