Eficienţă energetică sporită, din fonduri europene, pentru secţiile externe ale Spitalului Judeţean de Urgenţă, de pe str. Ghinzii

Consilierii judeţeni vor aproba, în şedinţă extraordinară, proiectul „Creşterea eficienţei energetice a Secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița, situate pe str. Ghinzii, nr.26, Bistrița, județul Bistrița-Năsăud” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea B - clădiri publice, Apelul de proiecte POR/2016/3/3.1/B/1/7 REGIUNI.

         Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 3.876.683,96 lei (inclusiv TVA). Contribuția proprie în proiect a județului Bistrița-Năsăud, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, reprezintă  931.036,58 lei (inclusiv TVA). Cheltuielile conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul județului Bistrița-Năsăud, pentru implementarea proiectului în condiții optime.

Lucrările de intervenţie care vor fi realizate vizează reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu; reabilitarea/modernizarea instalaţiei de iluminat în clădiri; demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie; refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie; repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;  reparaţii/consolidare a clădirii, acolo unde este cazul;  procurarea şi montarea lifturilor în cadrul unei clădiri prevăzute din proiectare cu lifturi; reabilitarea/modernizarea instalaţiei electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate;  înlocuire a tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre) şi modernizare a instalației de paratrăznet.

        Durata de implementare a proiectului este de 24 luni.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5