Târgul Mare al Bistriţei. Ceremonial în Parcul Eroilor, cu oficialităţi din oraşele înfrăţite. Mesaje din străinătate, în An Centenar
Delegaţi din oraşele înfrăţite cu municipiul Bistriţa au participat astăzi, de la ora 12.00, la monumentul din Parcul Eroilor, la un ceremonial religios şi militar.
După acordarea onorului militar şi intonarea Imnului Naţional al României şi al Europei, a fi oficiată o slujbă ecumenică, de preoţii şi pastorii confesiunilor religioase din municipiul Bistriţa.
În An Centenar, mesaje au avut primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, dar şi şefii delegaţiilor din oraşele înfrăţite - Christoph von den Driesch, primarul oraşului Herzogenrath – Germania; Ulrich Stücker, primarul oraşului Wiehl –Germania; Danielle Dard, prim viceprimar al oraşului Besançon – Franţa; Dariusz Lesicki, viceprimar al oraşului Zielona Gora - Polonia; Ralph Schäfer, consilier local al orașului Wels - Austria; Moshe Basch, reprezentant al primarului oraşului Rehovot – Israel şi Hans Franchy, preşedintele Asociației Sașilor Bistrițeni din Germania.
„Bistriţa sărbătoreşte România Centenară, este sloganul sub care desfășurăm acțiunile Tărgului Mare, pentru că dorim să subliniem importanța capitală a Marii Uniri din 1918 pentru Ţara Noastră și totodată aportul și adeziunea locuitorilor Bistriței la evenimentele care au făcut posibilă în 1918, unirea tuturor teritoriilor locuite de români într-o singură ţară – România Mare. Bistrița a evoluat în această sută de ani, dezvoltându-se ca un oraș important al României, reușind să-și păstreze trăsăturile care i-au conferit individualiate - spirit organizațional, hărnicie, deschidere spre nou şi progres, promovarea educației și culturii, toleranţă etnică și religioasa, astfel încât astăzi putem spune că trăim într-un oraș care s-a dezvoltat armonios, mândru de trecutul sau multisecular săsesc, de prezentul său românesc, și încrezător în viitorul său european.Prin ceea ce facem noi aici la Bistriţa ne alăturăm altor mii de comunități care participă la acea construcție pe care o numim ROMÂNIA MODERNĂ, ţara din care suntem parte integrantă, în care ne-am găsit locul firesc, în care ne simțim acasă, țara pe care o iubim și pe care o dorim dezvoltată și civilizată, ţara în care ne place să trăim și pe care dorim să o lăsăm copiilor noștri pregătită pentru devenirea sa europeană. Trăiască România Centenară”, a transmis primarul Ovidiu Creţu.
După depunerea unei coroane în memoria eroilor bistriţeni, a defilat Garda de onoare.
Citiţi şi:
- Târgul Mare al Bistriței. Sărbătoarea folclorului internaţional, în prima seară! Azi, noi surprize!
- Turneul Centenarului Marii Uniri, un tur de forţă în oraşele înfrăţite. Primarul Ovidiu Creţu: Cununa de pe Someş, ambasador excepţional al culturii noastre prin Europa
- Ceremonial militar şi religios ecumenic în memoria victimelor primului război mondial
- Delegația orașului Mandello del Lario, la Zilele Orașului Năsăud. Vezi ce au făcut italienii
- Anul European de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale
Adaugă comentariu nou