Doi tineri din Dumbrăviţa, cercetaţi! Băut şi fără permis, la volanul unei maşini încredinţate de un pasager

În noaptea de sâmbătă spre duminică,  polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au depistat în trafic un tânăr, de 18 ani, din Dumbrăvița, care conducea un autoturism prin localitate, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în cadrul verificărilor, polițiștii au stabilit că autoturismul în cauză i-a fost încredințat de către proprietarul acestuia, de 27 ani, din Dumbrăvița, care era pasager în autoturism.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și încredințarea unui autovehicul, unei persoane despre care știe că nu deține permis de conducere sau se află sub influența alcoolului.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5