Instalarea RMN-ului aproape finalizată, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița !
Lun, 11/05/2018 - 21:29
Pe lângă instalarea CT-ului, urmează ca în cel mai scurt timp să fie instalat și RMN-ul la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, astfel oamenii vor beneficia de aceste dotări în cadrul spitalului.
Pentru buna funcționare a RMN-ului au fost necesare realizarea unor lucrări de reamenajare a circuitelor medicale de la parterul spitalului, lucrări cu o valoare de aproximativ 3.2 milioane lei, finanțare asigurată integral de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
"Pentru că faptele vorbesc de la sine, alături de colegii mei de la Consiliul Județean și echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență, împreună cu domnul manager, Gabriel Lazany, continuăm să investim în sănătate" declară Emil Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean.
Citiţi şi:
- SJU Bistriţa: Până la finalul lunii octombrie, va fi pus în funcţiune RMN-ul. Pentru CT, se aşteaptă autorizarea
- Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, vine la Bistriţa, la inaugurarea lucrărilor de reamenajare a circuitelor medicale de la parterul spitalului pentru amplasarea CT şi RMN
- RMN-ul cerebral: ce rol joacă substanța de contrast în obținerea unui diagnostic precis
- Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog: Computer tomograf, RMN şi dispozitiv PAX pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa
- De luni, UPU SMURD Pediatrie se mută în casă nouă! Pe finalul lunii, vor fi operaţionale CT-ul ŞI RMN-ul

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Dorel de Pico -
Dum, 09:32
" Pico Verde "-i aici cum bagi mana ... pe dreapta ... cum treci dealu' din Ciopleaca si o tzara...
Turcan Viviana -
Dum, 06:47
„Știința ne oferă instrumente și definiții, însă doar puntea dintre oameni poate aduce o vindecare...
Iuliu -
Vin, 15:42
Reforma administrației centrale și locale, menită să scoată România din criza economică în care se...
Aniversări
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm calde urări aniversare părintelui și scriitorului IOAN PINTEA, managerul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” .
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou