Preşedintele Radu Moldovan: Ridicați-vă, români! Ridică-te, România! Să stăm drepți în fața lumii! Să stăm demni în fața Europei!

Mii de bistriţeni, de toate vârstele, au sărbătorit împreună România, sentimentele de bucurie şi mândrie încălzind atmosfera din Piaţa Centrală a Bistriţei.  Ceremonialul militar şi religios a debutat la statuia poetului Andrei Mureşanu, după acordarea onorului militar şi salutul „Drapelului de luptă”, fiind intonat Imnul Naţional al României. Slujba religioasă a fost oficiată de protopopii ortodocşi Alexandru Vidican (Bistriţa) şi Doru Zinveliu (Beclean)  şi cel greco-catolic, pr.Ioan Frişan, alături de preotul paroh al Bisericii Evanghelice, Johann Dieter Krauss.  

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, prefectul Ovidiu Frenţ, ministrul Ioan Deneş, parlamentariii Adriana Doina Pană, Cristina Iurişniţi, Daniel Suciu, Ioan Simionca , primari de toate culorile politice, în straie populare, şefi ai instituţiilormilitarizate din subodinea MAI, directori de deconcentrate şi bistriţeni patrioţi au venit să aducă un omagiu înaintaşilor, pentru un viitor mai bun.

În An Centenar, mesajul oficialităţilor a fost transmis de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan. După citirea acestuia, în numele oficialităţilor, dar şi altuturor bistriţenilor, a fost depusă o coroană de flori.  

Iată mesajul transmis de preşedintele Radu Moldovan!

„Preacucernici Părinți Protopopi, Preacucernici Părinți, Domnule Prefect, Domnilor comandanți, domnilor ofițeri, veterani de război, stimate oficialități, dragi militari și stimați cetățeni, locuitori ai județului Bistrița-Năsăud!

Citind adânc în inima românilor, Octavian Paler a sintetizat trăirea sufletului nostru: ”România este patria mea, restul sunt doar țări!”

Suntem la fix 100 de ani de cel mai important moment al existenței noastre ca popor, Marea Unire de la Alba Iulia! Dar, Unirea nu s-a întâmplat pur și simplu! De la Mihai Viteazul la Moș Tănase Todoran și Horea, Cloșca și Crișan; De la revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821, la Revoluția Pașoptistă și la Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza în 1859, fiecare picătură de sânge și zvâcnire de revoltă și curaj au pus o cărămidă la Marea Unire de la Alba Iulia!

Nu putem uita data de 14 august 1916, ziua în care România intră în război cerând marilor puteri unirea cu Transilvania și cu Bucovina! Nu putem uita vreodată sacrificiul sutelor de mii de suflete ale fraților noștri de peste Carpați, care și-au găsit sfârșitul în tranșee pentru a pune granița României unde îi este locul. Nu putem uita drama tinerilor transilvăneni, obligați să lupte sub însemnele armatei Austro-Ungare împotriva fraților români din Regat, veniți să elibereze de sub jugul Habsburgic iubita noastră Transilvanie!

Noi nu avem dreptul să uităm vreodată de bistrițeanul nostru, Alexandru Vaida-Voevod, care la 22 Octombrie 1918, dă dovadă de un curaj aproape sinucigaș, citind în Parlamentul de la Budapesta Declarația de liberă determinare a românilor din Transilvania, în baza căreia Transilvania s-a ”rupt” de Imperiul Habsburgic și s-a unit cu România!

Nu avem nicio scuză să nu știm că Enea Grapini, unul dintre cei 12 fondatori ai Consiliului Național Român Central de la Arad, principalul organism care a stat la baza Marii Uniri, s-a născut în Rodna Veche (astăzi comuna Șanț). Intenționat l-am lăsat la urmă pe un bistrițean născut la Milaș, al cărui rol în înfăptuirea Marii Uniri a fost determinant: Episcopul Cardinal Greco-Catolic, Iuliu Hossu! El a sfidat total puterea Imperiului Habsburgic, trimițând o circulară clerului și poporului din întreaga eparhie cu un mesaj clar: niciun român din Transilvania să nu mai recunoască Statul Maghiar de la Budapesta!

Secole la rând am fost despărțiți de frații noștri, iar Episcopul ortodox al Caransebeșului, Miron Cristea, care va deveni ulterior Patriarhul României, a subliniat ce ne-a făcut să rezistăm în tot acest timp: ”Lungă a fost robia noastră, a românilor din Ungaria și Transilvania, care a durat o mie de ani (...) dar puterile neamului românesc nu au putut fi zdrobite pentru totdeauna. Din contră! Mulțumită puternicei însușiri a poporului, de a spori văzând cu ochii, s-a împlinit față de noi cuvântul poetului: Barbarii vin, barbarii trec, românul îi petrece; Și unde unul a căzut, răsar în locu-i zece”!

Când a încheiat citirea Rezoluției Marii Adunări de la Alba Iulia, Episcopul Iuliu Hossu a completat: „Fericit am vestit hotărârea judecății lui Dumnezeu prin reprezentanții a toată suflarea românească; fericiți voi care ați pecetluit pe veci Unirea cu Țara-Mamă. O viață întreagă veți mărturisi cu mândrie: Și eu am fost la Alba-Iulia! Fiii fiilor voștri vor chezășui puternic și fericit rostind: Și părinții noștri au fost la Alba-Iulia. Voi sunteți marea armată a sufletelor alese, a neamului nostru. De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului Său”.

Importanța bistrițenilor la făurirea României Mari nu se oprește aici. Cel care i-a înmânat Regelui Ferdinant I și Guvernului României, în numele celor 4 milioane de români din Arcul Carpatic, pergamentul pe care este consemnat Actul oficial de Unire a Transilvaniei cu România a fost Alexandru Vaida-Voevod. Bistrițeanul nostru a devenit ulterior Premier al României timp de trei mandate!

Am spus toate aceste lucruri dragii mei, pentru a sublinia importanta moștenire a bistrițenilor. Oameni demni, cu frică de Dumnezeu și iubire de semeni, care atunci când a trebuit nu ne-am dat în lături să ne punem viața în joc pentru viitorul copiilor noștri și al României!

Avem de luat un exemplu de bărbăție de la acești mari oameni de stat! De la militarii morți în tranșeele Primului Război Mondial și de la toți cei care au fost dispuși să riște totul pentru o idee, dincolo de interesul lor de moment. Au riscat totul pentru ca noi, astăzi, să fim liberi în țara noastră! Și-au dat viața pentru a ne da nouă o viață și o țară în care niciun român să nu mai fie slugă sau să plece capul în fața altor neamuri! Au plătit cu sângele lor, prețul libertății, iar noi toți le suntem datori să ducem moștenirea demnității mai departe!

Pentru ca astăzi, străbunii noștri să fie mândri de noi, trebuie să lăsăm la o parte lucrurile care ne despart și să luptăm să scoatem la lumină nenumăratele argumente pentru care ar trebui să fim una! Noi, toți românii! Fie că suntem social-democrați sau liberali, ortodocși, catolici, protestanți sau atei, ardeleni, regățeni, moldoveni sau bucovineni, înainte de orice suntem români! Așa cum spunea un român adevărat din Basarabia, Ion Leucă, președintele Raionului Glodeni: ”Noi suntem români. Și punct!”

Cel mai mare atentat la adresa personalităților care ne-au modelat istoria este să ne hulim țara! Să ne hulim români pe români! Actrița Oana Pellea are un citat care trebuie să ajungă la urechile tuturor celor care spun că iubesc România și românii: „Dacă îţi înjuri ţara de dimineaţă până seara e ca şi când te-ai înjura în oglindă!”

Nicolae Titulescu spunea că ”destinul e scuza celor slabi și opera celor tari”. În 1 Decembrie 1918, noi ne-am creat destinul! La fel ca atunci, astăzi, la 100 de ani dăm de veste lumii și celor care vor să îngenuncheze România, că noi nu am murit! Noi suntem aici și nu vom pleca capul în fața nimănui! Doar în fața Bunului Dumnezeu!

         Noi toți, suntem reprezentanții unui popor cu un trecut de care putem fi mândri și cu un viitor care stă în mâna noastră! Trebuie doar să urmăm sfatul intelectualului de stânga născut pe meleagurile noastre, domnul Profesor Universitar Doctor Vasile Sebastian Dâncu: ”Acțiunea este calea regală de a face politică. Nu gargara, nici sloganul, nici frazele sforăitoare sau săritul zilnic la gâtul adversarului. Acțiunea!”

         Noi, românii, nu am fost singuri în istoria noastră! Dumnezeu ne-a fost alături de zeci de secole, pentru că noi nu am cotropit alte neamuri și nu am ucis pentru averi și teritorii.

Indiferent cât au luptat imperii mari să ne subjuge, ele au dispărut, iar noi am rămas în picioare. Ele mai există doar în cărțile de istorie iar noi, suntem vii, aici și acum! Asta este moștenirea care am primit-o și o lăsăm generațiilor viitoare cu litere de aur: să fie demni, curajoși și cu frică de Dumnezeu!

Vă mulțumesc dumneavoastră, românilor adevărați din județul Bistrița-Năsăud, care prin tot ceea ce faceți cinstiți jertfa strămoșilor noștri! Prin munca care o depuneți zi de zi innobilați țara noastră și sunteți modele pentru copiii și tinerii noștri. Ei au cea mai mare nevoie să cunoască România reală pentru ca să știe pe ce principii să își croiască drumul în viață!

Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că a decis să mă nasc aici! Pentru mine, cel mai frumos loc de pe pământ! Îi mulțumesc pentru cinstea de a vă putea reprezenta pe dumneavoastră, CETĂȚENII JUDEȚULUI BISTRIȚA-NĂSĂUD, oamenii care îi respect și iubesc cel mai mult în această lume!

În an centenar îmi doresc să impunem și să primim respect din partea altor state reprezentate în Parlamentul European!! Nu accept ca niciun politician european să ne considere cetățeni de mâna a doua! Resursele noastre sunt bune, dar când e vorba de drepturi egale cu a celorlalți cetățeni ai Uniunii Europene, noi am fost tot timpul pe lista de rezervă! Noi, cei mulți și simpli trebuie să luăm atitudine față de Europa, dar și față de liderii care ne reprezintă acolo și uneori o fac cu privirea în pământ! Am un singur îndemn la demnitatea noastră, ridicată din noroi acum 100 de ani: Ridicați-vă români! Ridică-te România! Să stăm drepți în fața lumii! Să stăm demni în fața Europei!

Dumnezeu să Binecuvinteze Județul Bistrița-Năsăud!

Dumnezeu să binecuvinteze România și românii!

La mulți ani români! La mulți ani România!

https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/videos/523383414844548/?__xts__%5B0%5D=68.ARBg7fJ0cE8rVksPNqcPz52QtcdN-CWmPZfn0DxEUtr7ivDX31hKfyh9tkicdhLp56mISrI0SK8OJ56unxtZ2sXaFbNUojnZRVWCPdy3JOcBqCh6CJ_kOl-UdbCnUuMkCnV36eEAtObwIHFmy2FC-7wUhzXLo9PDcmHSIi9oeDqnzlRBkgiIZmjPD4FYqPO2nhp8B___ejoemwzEn8ybjVLDbz1h6Dh5hMihTyK4Y8nqV7vYTCok55SwUmjcPjAvSj91E3ULZCt02tQg_IJqYBm1Bfn9IseC-kWNocjb-M6LG6vdFQT61FJ4Y9C2FdFh8mMVHT5UvzPUmp6_GHfEtW127ug4asEsKngrTqoAPG1Paz_g-pFaGgjvz-C7kfnrGweT&__tn__=-R

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5