Bărbat din Pintic, reținut pentru că a furat...curent!
Mie, 12/19/2018 - 14:04
În cadrul cercetărilor efectuate sub aspectul comiterii unor infracțiuni de furt, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza localității Pinticu.
„În cadrul investigațiilor, s-a stabilit că în perioada iunie - decembrie 2018, un bărbat, de 26 ani, din Pinticu, s-ar fi racordat ilegal la rețeaua electrică. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 2 televizoare și un sistem audio. Față de bărbatul în cauză, a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, se arată în comunicatul IPJ BN.
Citiţi şi:
- Zece persoane din Pintic, vizate în cadrul unui dosar penal de furt și racordarea fără drept la rețeaua electrică
- Furt de curent la Pinticu
- Au vrut să facă discotecă? Prinşi de poliţişti după ce au furat o boxă audio dintr-o casă din Pintic
- Trei bărbaţi reţinuţi pentru furt calificat! Unul, angajat al societăţii, a susţinut că a fost jefuit
- Tânără din Pintic, depistată la volan, deși nu deține permis de conducere

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări aniversare domnului FLORIN FRANDEŞ, director executiv la Poliţia Locală Bistriţa.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, adresăm doamnei NADIA-NICOLETA POP, consilier superior în cadrul...
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...























Adaugă comentariu nou