Deputat Cristina Iurişniţi: Autorităţile locale iau decizii fără să mai informeze cetăţenii

Constatăm cu uimire faptul că, în ultimul timp, autoritățile administrației publice locale iau decizii fără să mai informeze cetățenii asupra motivului luării deciziei respective, cu atât mai puțin să mai fie vorba de vreo consultare publică în acest sens.

Spre exemplu, Primăria municipiului continuă să surprindă bistrițenii cu programul de funcționare al pârtiei de schi. În timpul zilelor lucrătoare pârtia de schi și nocturna are un program prelungit, în timp ce la sfârșitul săptămânii nocturna nu este pusă în funcțiune, iar pârtia are un program foarte scurt, tocmai în situația în care cetățenii se folosesc de pârtie cu precădere la sfârșitul săptămânii.

Pe de altă parte, în plin centru civic al orașului, societatea civilă bistrițeană este realmente uimită, solicită informații și inițiază chiar o petiție, împotriva mutării în cimitir a troiței, ridicate în memoriei martirilor Revoluției Române din Decembrie 1989. Este un simbol al luptei împotriva dictaturii comuniste, iar locul său este acolo unde bistrițenii s-au exprimat în decursul timpului pentru câștigarea libertății, pentru democrație și respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Să fi murit oare democrația, la Bistrița?

Într-o societate democratică autoritățile sunt obligate să informeze cetățenii asupra deciziilor pe care le iau.

Deputat, Cristina Iurișniți 

 

Comentarii

18/01/19 10:48
cititor

Foarte bine fac ! Daca tot stai... sa-i informezi... sa faca cineva contestatie... sa rezolve litigiile si contestatiile... etc. etc. asa cum cei din opozitie uziteaza de tot felul de tertipuri gen Johahhis ... aproape ca nu mai este necesar acel lucru , asa ca ceea ce au de facut... SA FACA !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5