Manager Gabriel Lazany: Avem o echipă managerială şi o echipă medicală de valoare
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, ec. Gabriel Lazany, a precizat, din capul locului, că din păcate sănătatea în domeniul public este foarte hulită, inducându-se permanent ideea că "sănătatea publică nu poate fi performantă".
"Pe mine nimeni nu a reuşit să mă convingă că un anumit sector sau segment de activitate în zona privată este funcţional, iar în zona publică nu poate fi făcut funcţional sau eficient. Împreună cu Consiliul Judeţean am încercat să facem tot cea ce e posibil pentru a face la Bistriţa o sănătate publică, pe zona de spital şi Ambulatoriu de specialitate, performantă. Pentru asta am început restructurarea sistemului din temelie, pe parte investiţională, pe parte de capital uman. La urma urmei, nimic nu se poate face fără oameni, iar ca să faci performanţă trebuie să ai oameni de calitate. De la începutul mandatului meu am spus că voi încerca să fac o echipă managerial de valoare şi o echipă medicală de valoare. Cred că am reuşit", a declarat Gabriel Lazany.
Acesta a ţinut să remarce profesionalismul celor care fac parte din echipa managerială, şi anume directorul medical – dr. Gabriela Deak (medic primar neurolog), asistent principal Gabriela Remeş – director îngrijiri (singurul membru al Comitetului Director al fostei conduceri), directorul financiar-contabil – Mirela Pop şi Paul Szekely – director administrativ.
În context, managerul SJU Bistriţa a menţionat că a participat la discuţii la Ministerul Sănătăţii, iar bugetul pentru investiţii cunoaşte o creştere importantă în sensul că anul trecut Sănătatea a avut 179 milioane lei, iar în 2019 va avea peste un miliard de lei. "Proiectele care vor fi susţinute vor fi proiectele fezabile şi se va pune accent pe spitalele care au experienţă, care au reuşit să ducă investiţii la bun sfârşit. Cred că la Bistriţa nu am început vreo investiţie fără să o finalizăm. Toate investiţiile au fost finalizate, sunt funcţionale şi toate au fost făcute în favoarea pacientului. Au fost făcute ca să uşurăm munca medicului, ca să îmbunătăţim condiţiile pacienţilor", a menţionat ec. Gabriel Lazany.
Citiţi şi:
- Lucrări de amploare la Secţia spitalicească de pe str. Alba Iulia! Preşedintele Moldovan: Uniți pentru oameni, continuăm munca
- Echipa managerială a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost completată
- Emil Radu Moldovan şi Gabriel Lazany, echipa PSD Bistriţa-Năsăud pentru Consiliul Judeţean şi Primăria Bistriţa
- Sportivă de performanţă, operată de echipa Oprea și Bumbu, coordonată de dr. Uffe Christiansen Jørgensen, șeful secției de Ortopedie din Spitalul Universitar Odense (Danemarca)
- Directorul financiar contabil Mirela Carmen Pop, propusă pentru funcția de manager al Spitalului CLinic Județean de Urgență Bistrița
Adaugă comentariu nou