PNL Bistrița solicită asigurarea accesului bistrițenilor la ședința de adoptare a bugetului local al mun Bistrita pentru anul 2019
Dezbaterea celui mai important proiect de hotărâre al Consiliului Local Bistrița, cel de aprobare al bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2019, a fost programată pentru ziua de Joi 18 Aprilie ora 10.00. Primarul Ovidiu Crețu șusținut de majoritatea PSD-ALDE-UDMR au modificat la interval de 2 ore, ziua și ora când banii alocați pentru investițiile cele mai importante din 2019 vor fi votate de către consilierii locali aleși de cetătenii municipiului Bistrița.
După ce ani la rândul edilul orașului a încălcat cu bună știință Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local Bistrița, convocând mai tot timpul ședințele înainte de ora 16.00, lucru care contravine prevederilor regulamentului aflat în vigoare la această dată, astăzi, prin această programare la o oră așa matinală, unică în istorie, asistăm la un tertip golănesc, marca celor de PSD, care încearcă să restricționeze accesul tuturor cetățenilor interesați să asiste la cel mai important proiect al anului ce îl poate avea o administrație publică locală.
Având în vedere importanța unui astfel de proiect, grupul de consilieri municipali ai Partidului Național Liberal îi solicită primarului Ovidiu Teodor Crețu să respecte prevederile Art.39 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local Bistrița și să reprogrameze ședința de dezbatere a bugetului municipiului Bistrița pentru ziua de Joi 18 Aprilie ora 16.00.
Grupul de consilieri municipali PNL Bistrița
Sorin Hangan, Diana Morar, Ioan Peteleu, Mioara Gaga Seica, Mihai Sărmășan
Citiţi şi:
- Consilierii municipali, convocaţi în şedinţă extraordinară, pentru ghidul finanţărilor nerambursabile
- George Gaftone: PNL va solicita respingerea cererii formulate de către prefectul judeţului
- Bugetul municipiului Bistriţa a fost adoptat după 15 ore. 6 ore de şedinţă şi 9 ore de dezbateri în comisii. Jocul de imagine al liberalilor a eşuat. Să coabitaţi bine!
- Şapte consilieri municipali solicită convocarea Consiliului Local Bistriţa, pentru a aproba un referendum local. Vezi ce teme vor să fie consultate!
- Consiliul local Bistriţa, convocat în şedinţă extraordinară
Adaugă comentariu nou