NOSA-încântarea sufletului de artist
-
View the full image
foto
Festivalul NOSA, coordonat de profesorul Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de Concerte, a debutat la Centrul Multicultural-Sinagoga Bistriţa, cu prezentarea volumului "Patru femei" scris de Lucia Ovezea, de către George Ţâra, care a apreciat virtuozitatea mânuirii penelului de către scriitoare.
Recital extraordinar susţinut de Corul Excelsior, dirijat de profesor Ana Maria Răzoare, cu "Missa brevis" de Sabin Păuţă, a fost aplaudat de public, la fel ca şi prestaţia interpretelor Roxana Costeanu, Laura Vultur şi Alexandra Ureche. A urmat "Cvartetul Transilvan" - Nicuşor Silaghi - vioară solo, Marius Suărăşan - violă, Vasile Jucan - violoncel, Gabriel Croitoru la vioară şi Aurel Marc - oboi, cu Wolfgang Amadeus Mozart - "Cvartetul - KV 499 în Re major", Hans Peter Turk - "Meditaţii la KV499" şi Mozart - "Cvartetul cu oboi". Lectura publică de poezie a fost oferită de Rodica Barna, Teodor Dună, Florin Partenie, Marin Mălaicu Hondrari, Ana Dragu, Dan Coman şi Vasile Dâncu. Tinerii spectatori, elevi şi studenţi, au fost atenţi la lectuir, demonstrându-ne astfel că noua generaţie începe să guste literatura, asta datorită şi proiectelor din ultimul timp iniţiate de dascăli în colaborare cu Centrul Multicultural. Concertul "Vioara Stradivarius cântă la Bistriţa", susţinut de Horia Mihai - pian, Alexandru Tomescu - vioară şi Răzvan Suma – violoncel ne-a impresionat. Stând cu ochii pe vioara "Stradivarius" pe care a cântat marele George Enescu, am ascultat "Trio în Re major, Hob, XV: 16", "Trio în Sol major, Hob. XV: 15" de Joseph Haydn şi "Trio nr. 2 în do minor, op 66" de Felix Mendelssohn-Bartholdy. Bravo, bravisimo au fost cuvintele exclamate de sală. Lectura publică de proză i-a avut în centru pe Alexandru Uiuiu, Ioana Bradea, Camelia Toma, Virgil Raţiu, Corina Sabău. Tot acum a fost lansată cartea: “Blocul 29, apartamentul 1”, autor Corina Sabău, editura Polirom 2009. Ieri, de la ora 16.00, a fost programat atelierul interactiv de teatru - “Spectator sau creator?”, moderator: actorul Cătălin Mândru, cu trupele: Excelsior, Corint, Drama Plus, Rebclub, Exerciţii de teatru. Centenarul Eugen Ionescu a fost marcat prin conferinte susţinute de Marta Petreu şi Ion Vianu. La ora 18.30 este vernisaj expoziţie „Eugen Ionescu văzut de mari graficieni ai lumii”, prezintă Ioan Groşan, Ion Mureşan. Pe agenda festivalululi s-a aflat vernisajul „Comedia românească - momente şi schiţe”, prezintă: Ioan Cristescu, Ioan Groşan, Ioan Buduca. Tot acum sunt proiecţiile de film: „Caragiale la Berlin” de Alexandru Solomon şi „Două Loturi”, prezintă: Vasile Gogea. Astăzi, de la ora 16.00, are loc dezbaterea „Literatura în şcoală”, la care participă scriitori, profesori, elevi de la şcolile din Bistriţa, moderator: Dan Coman. Urmează la 19.00, proiecţia de film „Avangarda românească” de Alexandru Solomon, prezintă: Gheorghe Iova, “O scrisoare pierdută” şi „De ce trag clopotele, Mitică?” . Mâine, de la ora 17.00 , sunt Întâlnirile memorabile cu Mihai Şora, Conferinţă „Benjamin Fondane şi sensul călătoriei”, Proiecţie film - Benjamin Fondane - Constantin Brâncuşi, prezintă: Mihai Şora, Luiza Palanciuc. De la ora 19.00 este recitalul extraordinar – Duete şi terţete din opere celebre: Bianca Pătraş, Cristina Tohătan şi Roxana Mihai – soprane, la pian – Iulia Suciu. Sâmbătă este spectacolul de teatru -“Cyrano de Bergerac, poate...”, colaj din texte de Cehov, Vişniec, Kovacevic, Shakespeare, Rostand cu Cătălin Mîndru, regia: Adrian Iclenzan,
producţia: Teatru74 2007. Cultura se bucură de casă bună prin Societatea de Concerte.
Adaugă comentariu nou