O neghină cu şansă...

Mântuitorul binecuvântat a expus ascultătorilor săi multe parabole minunate, între care excepţionala parabolă care ilustrează un impresionant aspect al istoriei omenirii: modalitatea în care convieţuim buni şi răi, nemernici şi nobili (ai caracterului), până se va arăta Împărăţia cerurilor. Este „Parabola grâului şi neghinelor”-care, ar putea avea o legătură surprinzătoare cu....fenomenul OZN. Parabola e atât de frumoasă, încât ne vine mereu în minte, vie, foarte concisă şi plină de dumnezeiască înţelepciune. Iată ce zice Domnul IISUS:
„Împărăţia cerurilor este asemănătoare unui om care seamănă sămânţă bună în ogorul său, dar în timp ce oamenii dormeau,veni duşmanul său şi semănă neghină printre grâu şi se duse. Când grâul se ridică şi dădu în spic, se arătă şi neghina. Atunci, servitorii se duseră la stăpân şi îi ziseră: „Stăpâne, oare nu sămânţă bună ai semănat tu în ogorul tău? De unde dar neghină?” / „Un duşman a făcut aceasta.”
Servitorii I-au zis atunci:”Vrei dar să ne ducem şi să o culegem?” El le răspunse: „Nu, ca nu cumva culegând neghina, să smulgeţi cu ea şi grâul. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună, până la seceriş, iar la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: culegeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în hambarul meu.”(sf.Ev.Matei,13,24)
Omul despre care spune Mântuitorul este Dumnezeu însuşi ; sămânţa cea bună sunt oamenii lui Dumnezeu, cei ce caută şi iubesc cele bune. Neghina sunt oamenii care se pun în solda vrăjmaşului şi fac cele rele.
Suntem amestecaţi până când se vor arăta „fiii împărăţiei”.,soarta definitivă a grâului şi neghinelor fiind definitiv rezolvată abia la Judecata Universală. Vrednicul de aducere-aminte, mitropolitul Bartolomeu Anania arăta într-o predică un fapt deosebit, cum că „această neghină din lumea vegetală nu are vreo şansă de a deveni grâu niciodată, dar neghina umană are şansa extraordinară de a se transforma în grâu, respectiv într-un om bun, care face voia lui Dumnezeu, „...căci voia lui Dumnezeu este ca toţi la cunoştinţa Adevărului să vină.”- precum scrie Sf. Apostol Pavel din Tars.”
„Dumnezeu ne aşteaptă răbdători să devenim buni, să devenim fii ai Lui, promiţându-ne cereasca Împărăţie a veşnicei şi adevăratei bucurii. Acesta este sensul şi finalitatea vieţii omeneşti, nu goana după plăcerle lumiii , funcţii, bani...” arată Sf. Ioan de Kronstadt.
Dincolo de aceste sensuri morale, câteva coincidenţe misterioase m-au pus pe gânduri spre a vedea dacă există vreo legătură între această parabolă şi istoria lumii, legat de fenomenul OZN. Pe mâine deci..

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5