O stea pe cer de noapte - Alexandra Maria Cioapo

Alexandra Maria Cioapo este elevă la liceul ‘’Constantin Romanu Vivu’’ din Teaca! !  Ea scrie versuri precum respiră dovedind o maturitate remarcabilă. Talentul ei este incontestabil Este prietenă intimă cu metafora iar cuvintele ei locuiesc în privirea-i cutezătoare peste care plutesc luceferi. La doar 17 ani Alexandra visează să devină  uimirea Lunii ivindu-se învăluită în flori de cireș din spuma Mării...

            Anul acesta Alexandra Maria se pregateste să-și prezinte admiratorilor primul său volum de versuri. Probabil cu ocazia sărbătoririi Zilelor comunei Teaca dacă va  găsi sprijinul necesar.

Acel cuvânt

Rămâne-un gând și o speranță,
Acum nu-s vorbe spuse-n vânt
Unde lipsește-acea nuanța,
Lăsată de acel cuvânt.

Acel cuvânt rostit în șoaptă
La gândul căruia suspini,
Mereu uitat, cruțat de soartă,
Enigma neagră-ntre lumini.

Urmezi un scop, un țel în viață
Și cauți pe acest pământ,
Leac pentr-o inima de gheață.
Iubirea....e acel cuvânt.

Negru

Te privesc in ochi, umbră-odioasă
ce pângarești vii suflete mereu,
Te-alerg in zarea-ndepărtată
Eu nu sunt tu,Tu nu ești eu!
Te las în urmă,spintecată,
să pieri strigând numele meu.
Să uiți ce-ai fost cândva, odată,
când îngerii te preaslăveau
Și te-adora și lumea toată!
Te-am prins acum, povară grea
la care zeii se-nchinau!
Te țin de-o mână,mâna mea,
Ești toată neagră,nu! Nu pleca!
Te-ntorc din nou, din nou la mine,
Te pierd, mă pierd!
Stai...Tu ești eu?
Ridic privirea înspre tine
și mâinile-nspre gâtul tău...
Și strâng, și strâng cât pot de tare,
Văd mulțumirea-n ochii tăi.
Te scalzi din nou în propriul sânge,
molozul negru de prin văi,
Și mori! Da, mori, neagră iubire
Și nu mai treci cu nepăsare
Așa cum o făceai odată,
Prin cimitirul sufletului meu.

Te caut

Sunt pierdută, pierdută-n abis.
Zâmbesc plângând,
Te caut pe tine. In vis.
M-afund din nou și din nou
in vastul cuprins,
în luna amară și focul cel stins
Te caut pe tine-n ecou.
Mă pierd în vorbele calde
întinse pe corpul tău moale
Simt focul în piept, arde .
Te caut pe tine-n brațele goale,
Privirea ta ucide seninătatea
vorbelor tale-abrupte,
Iar eu lovind singurătatea
Te caut pe tine. Ieri.
Te-am căutat și mâine
și azi, în ceruri sângerii
Credeam că pleci, că vii...
Te caut pe tine, alb tăciune,
În zarea spumoasă-a uitarii,
În freamătul ce nu apune
și glasul viu al disperării,
Te caut pe tine, jalnic gând
al sufletului meu plăpând
pe care demonii-l păzesc,
Te caut, iubire,
dar nu te găsesc!

Aș vrea . . .

Aș vrea să pot să zbor departe
Să las în urma umbra mea,
Să fiu o stea pe cer de noapte,
Zâmbet al zorilor...aș vrea.

Aș vrea să fiu picuri de ploaie,
Etern vis de copil, mărgea
A sufletului ce-nconvoaie
Un gând senin, asta aș vrea.

Aș vrea să uit de toți, de toate,
Să pierd în zare dragostea,
Să fiu uimirea lunii poate,
Sau spuma mării, asta-ș vrea.

Aș vrea să fiu mereu lumină
Pentru acei din viața mea ,
Ai sufletului meu colină,
Asta aș vrea, asta aș vrea .

Fum

Fug printre sunete deşarte
Sub negrul cer tomnatic...
Mă-neacă fumul, negru poate;
Al negrului oraş satiric.

Ard blocurile-n urma mea
Şi fumul negru mă cuprinde.
Un corb îşi plânge dragostea
Cãci fumul simte.

Bat clopotele-n urma mea
Şi fumul negru parcã-i alb.
O cucuvea în fum pe o şosea
Îşi duce somnul-negru-calm.

Eu mã îndrept spre nicãieri
Cu fumul negru-n spate.
E "FuN"! Ba nu, e mâine, ieri.
Doar merg cu fumu-n spate.

Printre betoane părăsite
Se-ndeasã negrul fum...
Şi bum! Un tunet ars de jale!
E fum...e fum...e fum.

Amfetamina

Sub soarele palid
mi-am găsit azi scăparea-
Ca vulturul negru ce prada-și vânează,
Stă un copil plăpând de demoni dorit
pe pajiștea oarbă, sub soarele palid.
Morfina îmi curge prin sânge-
Soarele râde asurzitor și acid,
Copilul rătăcit suspină si plânge
pe pajiștea morții el stă și visează.
Sub soarele palid
Mi-ascund azi goliciunea,
Cum se ascunde-n noapte un negru trandafir,
Copilul e pierdut în gânduri, amintiri
și râde-acum frenetic,blesteamă pajiștea .
O umbra cade vesel peste orașul viu
iar soarele meu palid, acum e tuciuriu.
M-arunc pe pajiștea mareață
ce-i gandul meu pustiu,
E frig, e vijelie, ceață...
Copilul dezgolit piere acum, îngheață,
se pierde-n răposatul, amarnic soare viu!
Iar eu privesc orașul, puternic zdruncinată:
Ce fac? Ce zic? Oh...lume-adevarată!

Deziluzie

Trec clipe ca zile, și zile ca ani-
Eu trec pesemne odată cu ele,
Zâmbesc victorios, zâmbet tiran,
Aiurea! gandurile mele
Se lupta dar ele năprasnic,
iar barca nu le mai susține,
căci negre sunt a' lor veșminte
În ceasul nopții.

Trec clipe-nsemnate, departe de noi
Și trec dar ele pe-nserate.
Când noaptea-i măreață aproape,
la ușa-nsângerată bate.
Bate dar viața furtunoasă,
Și unduiește-a lumii barca...
Pe ape line, se înalță
când noaptea vine.

Trec clipe, uitate de toți,înainte
Eu trec, zăbovind dar cu ele..
pe barc-amintirilor pustii ce găsesc
Doar suflete căzute-n nemurire ....
În unduiri pustii, pe-un lac de catifea
eu mă scufund ușor cu barca..
"nu tresari, ființă blajină!
și nu te zbate-n disperare"
Oricât ai vrea, nu poți scăpa
de gândurile tale.