Olimpiu Nuşfelean şi Alexandru Petria despre postmodernism

Poetul şi eseistul Virgil Diaconu, diretor al revistei Cafeneaua literară din Piteşti, a publicat recent, la Editura Feed Back din Iaşi, studiul Poezia postmodernă. Anchetă. Studiul, aşa cum afirmă autorul, îşi propune să lămurească pe cât posibil asupra fiinţei literaturii postmoderne, deci a conceptului (canonului) acestei literaturi.
În concepţia autorului, poetul postmodern „revizitează trecutul”, toate formele mai mult sau mai puţin poe¬tic ale trecutului, el încearcă să „împace” concepte poetice (poetici) total contradictorii, „sintetizează” toată poezia de până la el; de aici poetica reciclărilor (Scarpetta), a influenţelor literare (T.S. Eliot şi Harold Bloom), poetica sincretică ironică, a literaturii indetermanente (Ihab Hassan), adică a literaturii pseudoestetice şi estetice în acelaşi timp..., etc. Toate acestea sunt poetici care ilustrează poetica postmodernă. Aşa că, după cum afirmă Virgil Diaconu în textul intitulat Revolta poeziei, „Apelând la toată informaţia poetică predecesoare, poetul postmodern contemporan refuză să intre în laboratorul poetic, deci să producă poezie prin propria creativitate, prin propria viziune poetică. Poetul de azi nu are, asemenea poetului autentic, viziune poetică, experienţe poetice directe, căutări proprii, revelaţii, uimiri, emoţii poetice, ci doar experienţe textuale, în sensul că el îşi concepe cărţile din cărţile citite, că face poezie din poezia autorilor predecesori. Lipsit de imaginaţie poetică, poetul postmodern fabrică maşinării poetice din piesele şi subansamblele poetice pe care i le oferă biblioteca. Poezia lui este de cele mai multe ori un produs al lecturilor, al culturii poetice, este o poezie livrescă, din care viaţa, tensiunea, lirismul, emoţia poetică s-au retras... Iată semnul epuizării, al crizei poetice de azi. // Poetul contemporan are aşadar experienţa unui cititor care a decis să facă poezie din poezia citită, din lecturile sale poetice. Tocmai de aceea poeziile de azi sunt un fel prelucrări poetice, de replici, pastişe, rearanjări, imitaţii, rescrieri, adesea ironice, persiflante, carnavaleşti, dovezi ale unui spirit sincretic prozaic...”
După o punere în temă privind fenomenul postmodern, Virgil Diaconu prezintă opiniile privitoare la acest subiect ale câtorva critici, scriitori şi teoreticieni, îndeosebi străini. Apoi, în a doua parte a cărţii, desfăşoară Ancheta asupra poeziei postmoderne. Ancheta a fost realizată între iulie 2012 - august 2015 şi a apărut iniţial în revista Cafeneaua literară, pe care poetul o conduce. La anchetă răspund 66 de scriitori români, poeţi şi critici deopotrivă. Aceasta reprezintă, în fond, modul în care un număr nu neglijabil de scriitori înţeleg şi evaluează, mai mult sau mai puţin favorabil, poezia postmodernă românească, o poezie asumată mai cu seamă de generaţia poetică 1980. Autorul anunţă că alte două secţiuni - Texte teoretice privitoare la literatura post-modernă şi antologia Lecţia de poezie -, care urmau să compună cartea de faţă, vor face probabil obiectul unui volum viitor - Arte poetice moderne -, aflat în lucru.
Printre scriitorii care răspund la anchetă se numără Liviu Antonesei, Paul Aretzu, Cristian Bădiliţă, Mircea Bârsilă, Daniel Corbu, Gellu Dorian, Gheorghe Grigurcu, Ioan Moldovan, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Alex Ştefănescu, Lucian vasiliu, Călin Vlasie... Dintre scriitorii trăitori pe meleaguri bistriţene, răspund la anchetă Olimpiu Nuşfelean şi Alexandru Petria.
Olimpiu Nuşfelean, fără a nega conceptul de postmodernism şi poezia postmodernă, se numără printre cei care nu au o opinie favorabilă asupra acestora. Intitulat „Nu-i mare fericire să fii postmodern”, răspunsul scriitorului bistriţean relevă faptul că postmodernismul rezultă din pierderea suflului modernismului, când alt suflu nu este de găsit, când nu mai este putere sau entuziasm pentru căutările de înălţare a fiinţei – specifice poeziei – iar soluţiile de ocazie sânt acceptate cu lejeritate. Dar, în acelaşi timp, se poate identifica aici şi o luptă a conceptelor, care devine un spectacol caricatural de toată... fru¬museţea. (...) // Ar fi drept să recunoaştem că această peri¬oadă, după „căderea modernismului”, nu şi-a găsit o identitate tare, consistentă. S-a creat impresia că postmodernismul, confiscat tot mai mult de noile valuri de poeţi, s-a rupt de tradiţie, dar, când postmodernismul îşi analizează apariţia şi-şi stabi¬leşte predecesori şi etape de evoluţie, cum proce¬dează, de exemplu, filosofia, cu trimiteri la Fr. Nietzsche, Z. Freud, M. Heidegger, sau la neopo¬zitivişti, reface legătura cu o tradiţie pe care o neagă. Dacă, pe această idee, ne vom duce la literatură, vom constata un mare amalgam...” În fond, observă Olimpiu Nuşfelean, „Eroarea fundamentală în care se află „post¬modernismul” e exprimată de faptul că, orice ai spune – în plan teoretic – despre postmodernism, enunţul tău poate fi infirmat, şi se poate spune că înseamnă cu totul altceva. În acelaşi timp, realitatea poetică nu poate fi inspirată de o realitate teoretică. În cazul postmodernismului, cred că am pus teoria înaintea poeziei, fapt ce duce la producerea de artificii.”
Răspunsul lui Alexandru Petria, intitulat „Important e ca poezia să comunice”, este succint. Îl reproducem în întregime: „Discuţiile de acest soi îmi provoacă, în acelaşi timp, zâmbete şi un imens plictis. Seamănă cu a nu putea bea apă fără să ştii exact structura ei. Cine gândeşte aşa, când e însetat? Şi merită să-ţi baţi capul dacă apa este potabilă?
Apoi, Cărtărescu este Papa, de este atât de citat? Să fim serioşi. Important e ca poezia să comunice, să nu fie o mortăciune prinsă între nişte coperţi de carte, defazată faţă de prezent. Că vor unii să-i spună postmodernistă, pompieristă, ceferistă sau cu pană în fund denotă că nu sunt foarte ocupaţi cu treburi mai serioase. Cu scrisul ei, de exemplu.”
Încă din primele pagini ale cărţii, Virgil Diaconu, într-un mod polemic, pledează pentru poezia autentică sau a spiritualităţii, care a depăşit formulele generaţioniste, „Ea este poezia viziunii şi a fascinaţiei poetice... Nu stingeţi Duhul, a spus profetul. Duhul să nu-l stingeţi!”