Orice loc de pe pământ ...

   Orice loc de pe pământ are poveștile lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea să le auzi, și îți mai trebuie și un dram de înțelepciune ca să le înțelegi.

   În memoria celor ce și-au dus viața în „universul satului transilvănean”, unives ce a cunoscut în ultimul timp schimbări demografice, economice, sociale, culturale, de mentalitate individuală și colectivă, etc., mai stăruie încă povești ce cuprind în ele un sâmbure de adevăr, o experiență de viață trăită dar și fabulație și închipuiri care le dau farmec, făcându-le nemuritoare.

   Câteva exemple   ...

   În satul copilăriei și adolescenței mele, a trăit un bătrân care era surd. El le povestea celor ce aveau răbdare să îl asculte, că de unde îi vine lui surzenia. Spunea că în tinerețe el a fost haitău (paznic) și într-o seară când se întorcea spre casă, se abate pe la o fântână din pășune, ca să bea apă. Când se apropie de fântână observă că într-un halău (jheab) mai mare se scălda cineva. Strigă tare ca să fie auzit   ...   „Ce te scalzi acolo de unde beau vacile apă ?”. Atunci din halău se ridică o ființă ce semăna cu o femeie, cu părul lung, despletit și cu unghii mari și se dă la el să-l bată, să-l culce la pământ, dar văzând că nu poate, îl zgârie cu unghiile pe față și pe gât și îi țiuie așa de tare în urechi că a asurzit. El era convins că aceea făptură a fost muma pădurilor, care dacă a fost văzută de om a dispărut de prin părțile acelea   ...

   Tot în satul copilăriei și adolescenței mele a existat o familie formată din bărbat, femeie și două fete. Bărbatul și femeia discutau mereu cum ar putea să fie pe „lumea cealaltă”, exprimându-și fiecare părerile, care nu erau la fel. Până la urmă fac o înțelegere ca acela care ajunge primul pe lumea cealaltă să vină și să îi spună cum e pe acolo. Primul din familie care moare este bărbatul, iar la ceva timp, într-o noapte, femeia și fetele aud ceva scorțăituri pe la ușă și pe la geamuri, parcă se pornise o vântoasă prin jurul casei. Speriate, se adună una lângă alta, spun ce rugăciuni știu, și așteapă să vadă ce se întâmplă. De afară, aud parcă o voce ce semăna cu a bărbatului mort, care tot repeta   ...   „Să știi tu femeie că pe lumea cealaltă nu-i nici cum am zis eu,    ...   dar nici cum ai zis tu !”. Apoi treptat, scorțăiturile, vântoasele și vocea auzită încetează.