Profesia de părinte

Să ridicăm ochii noştri mai mult spre cer,

  spre a primi înţelepciunea

 de a trăi în Adevăr şi Dreptate.

Să nu uităm, că cele mai importante lucruri din viaţa noastră sunt copiii şi rămân copiii.

Nu există iubire mai mare pe Pământ decât aceea a părinţilor pentru copiii lor.

Pentru că nu este puţin lucru să ştii că,  fiinţele care mişună zilnic pe lângă tine, sunt sânge din sângele tău şi carne din carnea ta.

Dacă asculţi cu atenţie vocea lui Dumnezeu ea devine o certitudine.

Ce semănăm în sufletele copiilor când sunt mici, aceea vom culege la bătrâneţe.

Dacă vom semăna dragoste de muncă, bunătate, nobleţe sufletească, copiii vor creşte frumos, armonios, şi vom fi mândri de ei.

Dimpotrivă, dacă vom semăna ură, lipsă de respect şi lene, aceştia vor creşte strâmb şi nu vor aprecia niciodată valorile umane şi nu îi vor  respecta nici pe proprii lor părinţi. 

Familia care trăieşte în armonie formează copii optimişti, caractere puternice, care ştiu să reziste în orice vreme, pentru că nu numai vremea(adică, clima)  s-a schimbat ci şi vremurile.

În situaţia în care copiii cresc într-o atmosferă de scandaluri, acolo unde numai un părinte, de obicei numai mama, se ocupă de toate problemele casei, copiii vor fi marcaţi pentru toată viaţa.  Şi, mai ales, dacă tatăl este şi agresiv, copiii se închid în ei şi nu au curaj să îşi dezvolte visele, rămânind cu sechele. Cu alte cuvinte sunt traumatizaţi.

De luat aminte este faptul că, dacă doi soţi hotărăsc să fie părinţi trebuie să fie responsabili, să fie modele şi sprijin moral pentru copiii lor.

            Bagajul emoţional din copilărie îl însoţeşte pe om toată viaţa, de aceea, profesia de părinte este, poate,  cea mai importantă de pe Pământ.  Adevărul din noi se transferă implicit şi copiilor noştri, iar pasul în adevăr îl găsim în noi, numai că trebuie descoperit. Pacea interioară, energiile blânde, liniştea sufletească şi încrederea reciprocă stau la baza unei familii. În aceste condiţii copiii se vor forma pentru viaţă verticali, cu încredere în Dumnezeu şi în ei.

Deci, nu avem voie să le lăsăm copiilor o moştenire sufletească greu de dus după ce noi nu vom mai fi pe Pământ.

Am scris aceste rânduri din perspectiva cadrului didactic care şi-a urmărit evoluţia elevilor în timp.

 Învăţătoare Gradul I  Mariana Prigon Sbârciu