Ovidiu Creţu: Din iulie, mă ocup de nepoţi, de familie, de grădină, de lucrurile frumoase!
Mar, 01/21/2020 - 15:31
„Pentru iulie 2020, mi-am făcut programul din 2012, în perioada când mă pregăteam să candidez. Pot să vă spun că nu voi accepta şi nu voi apela la niciun fel de funcţie salarială, în sensul de a mă angaja în zona industrială sau în altă parte. Foarte probabil că voi fi consilier local, gândindu-mă că voi ocupa un loc eligibil pe lista PSD, dar mai mult de atât, nu. Am azi-mâine 67 de ani, mi-am făcut datoria, conform legii, faţă de ţară prin activitatea de 45 de ani de muncă. Am dreptul să mă ocup de nepoţi, de familie, de grădină, de lucrurile frumoase”.
Citiţi şi:
- Tragedie, în Italia, pentru 8 membrii ai unei familii din judeţ. Maşina lor s-a izbit de un camion. Bunicii și doi nepoți, de 10 luni şi 10 ani, au murit pe loc. Părinţii şi doi copii, duşi la spital
- Nu mă-ntere
- Leontin Acul, omul ce are grădină zoologică la Şanţ: Pentru mine locul acesta este raiul
- Doamna educatoare Georgeta Vrîncean, într-o nouă etapă a vieţii. Pensie lungă, liniștită și plină de satisfacția datoriei împlinite! Bucurii alături de domnul primar Nicolae Vrîncean, de copii şi de nepoţi!
- Doliu pe Valea Ţibleşului de Sărbători! Rapsodul popular găsit mort în grădină, condus, cu jele, pe drumul veşniciei!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Un adevărat focar de cultură, credință și iubire pentru carteÎn cartierul Subcetate din Bistrița,...
Comentarii
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
prof. Vasile Găurean -
Sâm, 07:49
La Mulți Ani!Sănătate și bucurie dv. și familiei.
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Mormintele. La Bistrița -
Vin, 10:49
La Bistrița — sunt morminte,
Gropi ca-n cimitir și-un drum
Unde popi cu lungi veștminte,
Din...
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem cordiale urări de bine domnului profesor Florin Florian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița Bârgăului.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Annamària Antal, director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret...
În această zi deosebită, adresăm calde urări de bine doamnei Marinela (Neli) Lazea, consilier superior în cadrul Primăriei Bistrița.























Adaugă comentariu nou