Până în 28 martie, pot fi depuse proiecte pentru servicii de educație timpurie complementare. Şapte localităţi din judeţ pot obţine punctaje maxime
Inspectorul şcolar general Cristian Nicula a anunţat că şapte unităţi administrativ-teritoriale din Bistriţa-Năsăud ar putea primi punctaj maxim în cadrul proiectului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”, printre acestea figurând Târlişua, Runcu Salvei etc.
La nivel naţional, sunt alocate 103 milioane de euro pentru a crește capacitatea sistemului și a calității serviciilor de educație timpurie, de a îmbunătăți ratele de participare, atât la nivel antepreșcolar, cât și la nivel preșcolar, prin deservirea de până la 20 000 de copii, provenind din grupuri defavorizate. Practic, vor fi prioritizate proiectele care se vor implementa în comunități rurale izolate, defavorizate din punct de vedere economic sau care vizează grupuri vulnerabile de copii.
Valoarea maximă a grantului per proiect este de 250.000 de euro (fără TVA), valoare eligibilă PNRR. Fiecare proiect va urmări înființarea de servicii complementare, care să deservească de la minimum 16 copii până la maximum 50 de copii. Bugetele proiectelor se vor utiliza pentru:
amenajarea, igienizarea și dotarea a minimum 2 săli pentru activități cu copiii, achiziționarea de mobilier, echipamente și materiale necesare amenajării spațiilor serviciilor complementare nou înființate; achiziționarea materialelor didactice, a hranei, precum și a transportului pentru copii, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni; servicii de informare, consiliere și sprijin pentru părinții/reprezentanții legali/persoana în grija căreia se află copilul.
A fost prelungită perioada alocată depunerii proiectelor până în 28.03.2023 (ora 23:59).
Solicitanții eligibili din cadrul acestui apel de proiecte vor aplica sub forma unui parteneriat stabilit la nivel local. Acesta va fi alcătuit, în mod obligatoriu, din următoarele părți: o autoritate publică locală și o unitate de învățământ preuniversitar acreditată cu personalitate juridică. Parteneriatul poate conține și alte instituții publice/private, conform art. 31 din HG nr. 1.604/2022, care pot face parte din rețeaua de suport profesional, în funcție de nevoia identificată la nivel local. De asemenea, pot face parte din cadrul parteneriatului și organizații neguvernamentale care se pot implica în managementul, operarea sau acoperirea totală sau parțială a activităților eligibile.
Citiţi şi:
- Inspectorul școlar general Cristian Nicula: Felicitări administrațiilor din Târlișua, Maieru, Parva, Romuli, Teaca, Telciu, Galații Bistriței!
- Șapte proiecte depuse de autorități locale și școli din Bistrița-Năsăud, prin PNRR, pentru dezvoltarea serviciilor de educație timpurie
- Inspector școlar general Cristi Nicula: Cele șapte creșe amenajate prin PNRR vor fi preluate de școlile din comunele respective!
- Grupe noi de creşă în Feldru, Ilva Mică, Tiha Bârgăului, Lechința, Susenii Bârgăului, Rodna și Căianu Mic!
- Începând cu anul școlar 2021- 2022, creșele devin parte a sistemului de educație! Cum vor funcționa!
Adaugă comentariu nou