Părintele Grigore Furcea, care a slujit la Capela Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, a trecut la cele veşnice

Cu profundă întristare, dar cu nădejdea învierii, vă aducem la cunoștință că Părintele GRIGORE FURCEA, preot pensionar, s-a mutat în veșnicie în ziua de 20 august 2026.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui va fi depus, sâmbătă 22.08.2026, în Biserica cu hramul ”Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian” din incinta Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, situată pe Strada Ghinzii nr. 26, municipiul Bistrița.
Părintele Grigore Furcea a slujit timp de 23 de ani ca preot de caritate la Spitalul Clinic Județean de Urgentă din Bistrița.
Funeraliile se vor desfășura după următorul program:
DUMINICĂ, 23 august 2026,
Ora 19:00 – Slujba Priveghiului.
LUNI, 24 august 2026,
Ora 14:00 – Slujba Înmormântării, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit ANDREI, în Biserica ”Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian” str. Ghinzii nr. 26.
După slujba prohodului, înhumarea se va face în Cimitirul Ortodox din Bistrița, situat pe strada Tărpiului.
Biografie:
Părintele Grigore Furcea s-a născut în data de 28 ianuarie 1954, în Comuna Salva, județul Bistrița-Năsăud. A absolvit clasele primare și gimnaziul în satul natal, iar liceul la Colegiul Național George Coșbuc din Nasăud.
A absolvit Institutul Teologic din Sibiu în anul 1978.
În anul 1976 s-a căsătorit cu Victorița Furcea din localitatea Mireș, comuna Chiuza.
Dumnezeu i-a binecuvântat cu 3 copii: Marcel, Paul și Emanuela.
A fost hirotonit preot în anul 1978, de către Preasfințitul Părinte Teofil Herineanu, pe seama parohiei Șieu Odorhei, Protopopiatul Beclean, Județul Bistrița-Năsăud.
În timpul păstoririi la Parohia Șieu Odorhei, s-a îngrijit ca biserica să fie pictată.
În anul 1997 luna iulie, a fost transferat la Bistrița ca preot de slujire caritativă la Spitalul Judetean de Urgență Bistrița, desfășurându-și activitatea în toate secțiile spitalelor din Bistrița.
A slujit cu multă râvnă și devotament bolnavii din spitalele Bistriței, timp de 23 de ani, până în anul 2020, când s-a retras la pensie.
Ne rugăm ca sufletul Părintelui Grigore să intre în lumina şi bucuria comuniunii veșnice cu Dumnezeu, pe Care L-a slujit cu credință şi evlavie.
Transmitem familiei îndoliate, gândul nostru de mângâiere și ne rugăm Preasfintei Treimi să odihnească sufletul Părintelui Grigore împreună cu sfinții slujitori ai lui Hristos.
Protopop,
Pr. Ioan Marius Pintican
...

UN PRIETEN MAI PUȚIN PE PĂMÂNT, DAR CU UNUL MAI MULT ÎN CERURI
Fratele întru Hristos, Grigore Furcea, prietenul meu drag, a trecut pragul veșniciei în dimineața acestei zile. Părintele protopop Marius Pintican și nepotul de soră, ierom. Maxim Morariu, au postat deja pe conturile de Facebook cuvinte frumoase, de prețuire și recunoștință, inclusiv datele biografice esențiale. Textul semnat de părintele protopop Pintican a fost preluat și de „Răsunetul”, un gest frumos și onorant din partea redacției cunoscutului ziar bistrițean.
La cele scrise, aș dori să adaug faptul că, odată cu ostenelile menționate, a mai avut una, deosebit de importantă: în timpul cât a fost preot paroh la Șieu Odorhei, a slujit și ca Secretar la Biroul Protopopiatului Bistrița, făcând zilnic naveta cu trenul. În această ipostază l-am cunoscut, în anul 1985, când am fost și eu angajat, ca preot misionar, cu răspundere și asupra casieriei și contabilității. În birou cu noi, ostenitor era și părintele Viorel Stanciu, de la parohia Viișoara, responsabil cu depozitul de carte veche. Toți trei am fost angajați prin bunăvoința părintelui protopop de atunci, Simion Creța, un foarte bun administrator al documentelor oficiale, dar și al acțiunilor misionare pe teren. Îmi amintesc faptul că mare parte dintre documentele de atunci erau scrise de mână și aici Protopopiatul Bistrița excela prin forma lor impecabilă: amândoi, și părintele protopop, și fratele Grigore, aveau un scris deosebit de frumos și îngrijit, un exemplu de caligrafie cum rar am mai văzut!
Fiind apropiați ca vârste, în acei ani de împreună osteneală, am legat o prietenie deosebită, și cu Grigore, și cu Viorel Stanciu (decedat în 2013), prietenie care a crescut odată cu trecerea anilor. Le rămân recunoscător amândurora și-i voi pomeni mereu la Sfintele Liturghii, cât Dumnezeu îmi va da zile și putere să slujesc. Bunătatea, curăția sufletească și prietenia lor sinceră, îmi amintesc acum de cuvintele Scripturii: „Nimic nu se poate asemăna cu prietenul credincios şi nu este măsură a bunătății lui! ...Prietenul credincios este acoperământ tare, comoară, leac al vieții…” (Înț. lui Isus, fiul lui Sirah 6, 14-16).
Fratele Grigore, plecat astăzi dintre noi, lasă în urma lui o soție și trei copii, adânc îndurerați: distinsa doamnă preoteasă, Victorița, și dragii lor copii, Marcel, Paul și Emanuela. Îndurerați, dar nu deznădăjduiți, pentru că fratele Grigore le-a lăsat moștenire exemplul lui de credință și nădejde puternică. În același timp, testamentul prieteniei - cea mai frumoasă manifestare a iubirii creștine.
Îți mulțumesc, frate Grigore, pentru prietenia ta sinceră și caldă, dar și pentru exemplul tău minunat de om discret, răbdător, afabil și altruist! Veșnică să-ți fie pomenirea, prieten drag!
Prof. univ. Vasile Gordon

....
Astăzi cerul s-a mai îmbogățit cu un slujitor vrednic. Nașul meu de botez, părintele Grigore Furcea s-a mutat în lumină. Nu pot decât să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a fi răsădit asemenea oameni în viața mea. Cu puțin timp în urmă am vorbit, într-un interviu din Formula AS, despre modelul pe care mi l-a oferit. Cel care m-a determinat să aleg calea preoției și să bat astăzi cărările spitalelor dincolo de baltă. Sunt bucuros că a avut răgazul să-l citească. Sper că i-a plăcut. Deși, cred că, cu modestia caracteristică, ar fi preferat să nu vorbesc despre el. Căci da, i-a plăcut mereu să facă lucrurile delicat și cu discreție. Așa l-am regăsit la căpătâiul bolnavilor în repetate rânduri. Așa l-am descoperit ca dascăl. Căci, pot afirma cu mândrie că a fost primul meu profesor și mentor. Și nu doar al meu. De pe notele sale de curs, alcătuite cu meticulozitate și structurate impecabil, a învățat carte în vremea studenției inclusiv actualul mitropolit al Clujului, Înaltul Andrei Andreicuț.
A fost unul dintre puținii oameni care au crezut în mine. Și în mulți alți tineri, pe care i-a încurajat. Cel care a format în jurul lui o adevărată pepinieră. Căci, dacă cineva ar vrea să facă azi o analiză sociologică cu privire la capela de la Spitalul Județean din Bistrița, ar vedea câți protopopi, preoți, scriitori, ori oameni de seamă au trecut prin strana, ori pe sub patrafirul său. Unii i-au purtat recunoștință. Alții sâmbetele. Să fie sănătoși! I-a iubit și susținut pe toți deopotrivă. Blând și erudit, era parcă destinat unei alte lumi. Una mai bună. Străină de frecușurile noastre cotidiene și de intrigile de curte, ce dau adesea pigment vieții până și în ograda Domnului. Prea modest, parcă, pentru nivelul pe care-l avea, a știut mereu să se pună în umbră spre a-i propulsa pe alții. Era conștient că nu slava lumească e cea înspre care trebuie tins, ci eternitatea. Sunt convins că va avea din plin parte de ea!
Acum, la ceasul despărțirii vremelnice, simt parcă cum o parte din inima mea sângerează. Mă alătur în durere, mătușii Victoria, un alt om deosebit, căruia îi datorez enorm în formarea și devenirea mea, verișorilor, Marcel, Paul și Emanuela și familiilor lor. Domnul să le picure în suflet balsamul mângâierii și să-i ajute să treacă cu bine peste aceste clipe grele! Prezența lui nu va putea fi nicicum înlocuită. Lasă în urmă un dor și o urmă de neșters. Îi vom păstra mereu în suflete chipul cu sfințenie! Căci astfel de oameni nu se nasc în fiecare zi.
Domnul să-I petreacă sufletul în Raiul odihnei, blândeții, iubirii și bunei conviețuiri, pe care a încercat să-l sădească în sufletele celor din jur în cuprinsul vieții sale pământești! Sărut mâna, Nașule! Odihnă veșnică!
Doxologia
https://doxologia.ro › protosinghelul-maxim-morariu
Protosinghelul Maxim (Iuliu-Marius) Morariu