Partida Romilor Pro Europa Bistrița-Năsăud, alături de oficialităţile locale, vor marca 161 de ani de la dezrobirea romilor

Sala de ședințe a Palatului Administrativ va găzdui joi, începând cu ora 13.00, un eveniment dedicat istoriei celei mai numeroase etnii din România: romii. Este vorba de ”Dezrobirea romilor”, cu o dezbatere ce va avea temă “Stima de sine prin asumare etnică”, moderată de Rudy Moca, actor, regizor și realizator de emisiuni culturale și educative la Radio Târgu Mureș.

La dezbatere sunt așteptați să ia parte reprezentanți ai Instituției Prefectului,  Consiliului Județean, cei ai serviciilor  deconcentrate, experți romi din cadrul primăriilor unde există  comunități mari de romi, consilieri locali romi, lideri ai sucursalei Partidei Romilor Pro-Europa Bistriţa-Năsăud, cadre didactice (directori si profesori), mediatori sanitari și invitați speciali printre care și  reprezentantul  Centrului Județean pentru Cultură, șef Serviciu Emilia Bumb.

În cadrul dezbaterii, vor  exista și prezentări multimedia despre semnificația zilei de 20 februarie 1856, dată la care a fost adoptată Legiuirea pentru emanciparea romilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia. Cu doar câteva luni înainte de această dată o lege similară a fost dată şi în Moldova. În acest sens, moderatorul dezbaterii, actorul și regizorul Rudy Moca va prezenta detalii și explicații legate de acest eveniment crucial pentru romi.

De asemenea, se vor transmite mesaje din partea preşedintelui şi consilierului judeţean, Emil Neia Lăcătuş, a invitaților dar și din partea domnului preşedinte al Partidei Romilor Pro Europa, Nicolae Păun, inițiatorul legii prin  care data de 20 februarie a fost declarată ziua dezrobirii romilor si din partea prim-vicepreşedintelui Cătalin Manea, care este responsabil de zona N-V şi Centru.

Precizăm faptul că este vorba de un eveniment realizat în parteneriat cu Partida Romilor Pro-Europa, Consiliul Județean, Instituția Prefectului și Centrul Județean pentru Cultură BN.

De știut: La 20 februarie 1856, a fost adoptată Legiuirea pentru emanciparea romilor din Principatul Ţării Româneşti, prin care era desfiinţată robia. O populaţie de 250.000 de romi şi-a câştigat statutul de oameni liberi. Proprietarilor de ţigani li se acorda o despăgubire de zece galbeni pentru fiecare ţigan. Pământuri nu le-au fost niciodată atribuite romilor.

După votarea celor două legi, din 1855 în Moldova, respectiv 1856, în Ţara Românească, mulţi boieri şi-au eliberat robii fără să pretindă despăgubiri de la stat. Aceste două legi au constituit practic ultima etapă a dezrobirii ţiganilor, important proces de reformă socială desfăşurat pe parcursul a două decenii. După eliberare, un număr mare de romi au părăsit ţara, plecând înspre ţările vecine, iar de acolo în vestul Europei şi în cele din urmă în America.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5