Partidul Popular Maghiar din Transilvania nu le dă emoţii liderilor maghiari bistriţeni

Preşedintele UDMR BN, Decsei Attila, consideră că apariţia pe scena politică a Partidului Popular Maghiar din Transilvania reprezintă „un pas greşit, neinspirat şi o alegere foarte proastă făcută de iniţiatorii acestuia”, motiv pentru care nici nu merită felicitări.

„Este o mişcare greşită care atrage atrage după sine slăbirea comunităţii maghiare din Transilvani şi nu numai. UDMR nu îşi va putea pemite şi nici nu va permite ca cineva din exterior, mă refer la Ungaria – Budapeste, sau din interior, de la Bucureşti, să ne destrame. UDMR a fost şi este singura formaţiune care a reprezentat şi reprezintă minorităţile din România şi nici un alt partid sau formaţiune politică aflată sau nu la guvernare, în cei 20 ani, nu a reprezentat minorităţile din România, în special minoritatea maghiară”, a justificat liderul maghiar bistriţean.

Decsei Attila spune că nu ştie ca la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud să existe un grup de iniţiativă pentru crearea unei filiale a acestui partid, dar a recunoscut că maghiarii bistriţeni au semnat pentru formarea acestui partid, majoritatea fără să ştie pentru ce semnează. În ceea ce priveşte voturile pe care nou formaţiune le-ar putea atrage, Decsei a menţionat că din totalul voturilor exprimate de maghiari (n.n. – în jur de 5% la nivel naţional), 90% sunt în favoarea UDMR, iar 10 procente sunt împărţite de Partidul Civic Maghiar şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5