Partidul România Mare reclamă devalizarea României prin vinderea resurselor naturale
Liderii locali ai Partidului România Mare critică, pe o singură voce, ultimele realizări ale Guvernului şi ale partidului de guvernământ, în colimator fiind luată ultima privatizare de succes de la Cuprumin. „Credem că este firesc să ne întrebăm: dacă tot suntem într-un mare rahat, de ce vindeţi resursele ţării?”, i-a interpelat pe guvernanţi, prim-vicepreşedintele PRM BN, Gheorghe Pop, în cadrul unei conferinţe de presă. În opinia sa, „vom moşteni, după această guvernare, o ţară pârjolită”, Pop făcând apel la justiţie, procuratură şi servicii secrete să apere poporul român.
Pe aceeaşi linie, candidatul PRM pentru Primăria Bistriţa, Ioan Tiberiu Negrean, a precizat că în prezent asistăm la un proces de colonizare a României, susţinând că „atât cât s-a furat în ultimii trei ani de guvernare, nu s-a luat în 400 de ani de dominaţie a turcilor”. „Ne transformăm în colonie a nu ştiu cui, a companiilor transnaţionale, a băncilor mondiale. Ne vor transforma în sclavi. (…) Poporul trebuie să se trezească, să facă apel la dreptul la autodeterminare, aşa cum s-a mai întâmplat în istorie, pentru că altfel are şanse să dispară”, a punctat Negrean.
Nu în ultimul rând, liderul judeţean Viorel Cotuţiu a reclamat faptul că rezervele de cupru au fost vândute unei firme „care are ca adresă o cutie poştală”, condamnând acţiunea Guvernului pentru această „decizie imbecilă”, luată „la comandă politică de afară”. El a criticat şi zicerea lui Emil Boc, precum „casa părintească nu se vinde”, explicând că preşedintele PDL a minimalizat „vatra românească” la casa din Răchiţele.
Citiţi şi:
- Senatorul Dobra: Radu Moldovan, premiant în a lua primarii altor partide. Va deconta acest lucru în 2016
- Ioan Georgiu este noul preşedinte interimar al Partidului Conservator
- Ioan Ţintean: „Nu am avut mandat de la alegători să lupt în opoziţie (…) dar cu siguranţă, vom intra la guvernare în aceşti patr
- Ancuţa Cârcu va înfiinţa un partid al femeilor
- Ioan Negrean (PRM): Traian Băsescu este un pirat, nu un comandant de navă
Adaugă comentariu nou