Patriarhul a murit de inimă rea

În amintirile sale despre poetul Ioan Alexandru, Costion Nicolescu îşi aduce aminte de poetul Ioan Alexandru, cel ce-şi doarme somnul de veci în pământul Transilvaniei, la Nicula, în umbra pădurii. Profund creştin, el avusese o bună relaţie cu Patriarhul Iustinian Marina, ceea ce puţini intelectuali îndrăzneau în vremurile acelea sumbre.
El îi relatase lui Costion Ioniţă că în bună măsură Patriarhul a murit de inimă rea, de supărare adică. Internat în Spitalul Elias, după marele cutremurul de la 1977, s-a mâhnit foarte, văzând că în lipsa lui a început febra demolărilor de biserici. Tocmai fusese demolată Biserica Enei Plângerile adresate erau absolut nesocotite. „Unde sunt intelectualii din ţara asta? De ce nu sunt alături de mine să apărăm Biserica”- se căina el în solitudine.
Covârşitoarea majoritate a intelectualilor era –din păcate- departe de Biserică, preferând compromisurile şi având o „disidenţă” de tip Ianus, cu două feţe: una slugarnică faţă de regim şi cealaltă mască arătată Occidentului ca nişte opozanţi -vezi-Doamne- ai regimului.
Despre celălalt patriarh, Teoctist, care a ”apucat” şi democraţia, pare să i se fi întâmplat şi mai rău, căci presa întreagă a vuit, vorbind pur şi simplu despre un asasinat (dr. Ionel „Asasinescu”). Operat fără a solicita aşa ceva, plus o „eroare” medicală, ce a dus la o hemoragie fatală, Preafericitul a murit.
Negreşti că trebuie să existe Un Dumnezeu şi o Dreptate...