Pensionarii-osul de pește din gâtul guvernanților

          Fenomenul îmbătrânirii este o latură dramatică a conștiinței omului privind viața și moartea sa, neputința împotriva timpului, destinului său biologic ca ființă umană limitată în timp și spațiu. Fenomen demografic complex caracterizat prin creșterea procentuală a persoanelor vârstnice în compoziția populației, care se manifestă mai acut în ultimele decenii printr-o tendință de scădere drastică a fertilității si natalității, dar și printr-o creștere relativă a mediei de viață, și nu în ultimul rând, de depopulare a țării de tineri care au plecat cu miloanele în țările calde, precum păsările călătoare. România, datorită unei politici dezastroase de peste 3 decenii a ajuns în situația catrastofală ca 5 milioane de salariați să țină în spate același număr de pensionari, unul dintre realele motive ca lada țării să fie mereu goală apelându-se la tot felul de artificii financiare care au dus la miliarde de dolari datorii externe, în schimb, a împovorat populația țării cu zeci de impozite și taxe pentru a întreține alte sute de mii de paraziți sociali care nu produc nimic, consumând doar din truda celorlalți care muncesc din greu pentru un salariu de mizerie. Cheltuielile sociale care nu provin din acele contribuții la pensie trebuiesc, cum ar fi normal, să fie făcute din rezulatele economice, din profit și nu din împrumuturi. Acele ajutoare sociale plătite de către primării din banii celor care muncesc sunt de miliarde de lei pentru o grămadă de indivizi capabili de muncă.

         Nici integrarea țării un UE din anul 2007 nu a rezolvat mai nimic în această situație. Nu fără motiv există până azi acea teamă nimicitoare a imigrației care a mărit scepticismul popular din țările bogate ale UE, explicate prin faptul că valurile de imigranți din țările membre din sud-estul Europei, cel din ștânga spectrului politic european care a născut existența acelei „Europe sociale”, în cadrul căreia să se aibă în vedere un transfer substanțial al finanțărilor politicilor de asistență socială de către nivelul european al responsabilității, însă țarile mai bogate nu sunt receptive la o astfel de politică. Acestea au constatat că este mai ușor pentru socialiștii din țările mai sărace ale uniunii să fie în favoarea solidarității transfrontaliere, decât tovarășii lor englezi, francezi, suedezi sau olandezi, la urma urmei primii așteptând la primire iar ceilalți să plătească. Rezultatul – Brexit! Cine mai urmează, Frexit sau altele? Acești occidentali îmbuimați sunt însă conștienți că această masă imensă de imigranți, în marea lor majoriate își aduc o contribuție crucială la propria lor bunăstare.

         Statul social nenorocit al nostru, care subvenționează nemunca de zeci de ani va ajunge să se ducă pe apa sâmbetei în aceste condiții și o data cu el si acești politicieni incapabili pe care îi avem, dar care vor avea grijă să-și asigure existența, atâta timp cât sunt încă la putere. Alegerile bat la ușă, duelul politic fiind între marile partide PSD și PNL (puțin mai mic) și mai nou, AUR, ultimul, adept al unui naționalism stupid, cu miros de extremă dreaptă, de sorginte legionară, care bântuie în întreaga europă. Toți aceștia la un loc nefiind nicidecum poporul, ci tagma jefuitorilor, pentru toți fiind valabilă acea zicere hedonistă potrivit căreia „contează doar plăcerile pe care ni le pot aduce simțurile”.

                                                                                                                                       A. Ghiba