Permisul la control…pe râul Şieu !

Marius Rus

Pe o vreme mai degrabă de vară, cu temperaturi de până la 25 gr, în această perioadă de brumărel când în mod normal pescarii caută zonele de pescuit cu apă mai adâncă, pregătindu-se de iernat iar apetitul de hrănire este mai crescut astfel încât ieri, 14 oct 2014, fiind şi sărbătoarea cuviincioasei Paraschiva, a avut loc o acţiune de control a pescarilor în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei în vigoare în domeniul pescuitului sportiv pe apele publice.
Acţiunea a fost organizată de Asociaţia Esox Bistriţa în colaborare cu Jandarmeria Bistriţa şi a vizat râul Şieu de la confluenţa cu râul Someşul Mare şi până la confluenţa cu râul Bistriţa. Au fost verificaţi peste 50 de pescari, iar în mare parte din aceştia sunt cu permisele vizate la zi. Excepţie fac B.V şi P.S, ambii din Bistriţa, care aveau vizate permisele la o altă asociaţie din judeţ, respectiv AJVPS, care are în administrare un alt sector de apă, şi anume râul Someş.
Potrivit acestora care au declarat următoarele; „Cei de la AJVPS ne-au informat că putem pescui pe toate cursurile de ape publice.”
Total fals, ba mai mult pescarii sunt duşi în eroare, în sensul acesta riscând să fie amendaţi de către organele abilitate.
Ce este mai trist, şi cea mai gravă neregulă pe care am constatat-o, este reţinerea peştilor sub dimensiunea legala. Se vorbeşte mult în tagma pescarilor bistriţeni de faptul că nu mai prea sunt peşti pe ape. Păi domnilor, de unde să fie dacă domniile dumneavoastră reţineţi peşti sub dimensiune şi nu-i lăsaţi să crească. Jandarmii au fost nevoiţi să pună pescarii controlaţi să elibereze peste 200 buc. de mreană cu dimensiuni cuprinse între 10-15 cm, clean şi scobar. Ori mreana se reţine la dimensiunea de 27 cm şi are nevoie de 6 ani să ajungă la dimensiunea legală.
Vă reamintesc dimensiunile legale ale peştilor care populează apele noastre: mreană 27 cm, clean 25 cm, somn 50 cm, ştiucă 40 cm, scobar 20 cm, oblete 10 cm .
Fir întins !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5