PNL Năsăud: Interesul consilierilor PSD năsăudeni, mai mare decât interesul comunităţii

Bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului Năsăud nu a putut fi rectificat la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Năsăud! Motivul – amendamentele propuse de consilierii locali PNL nu au fost pe placul reprezentanţilor PSD, deşi acestea erau favorabile în mod direct cetăţenilor din oraşul Năsăud.
Prin urmare, noi consilierii liberali avem toate motivele să credem că aleşii social-democraţi nu sunt interesaţi de bună-starea şi confortul celor care i-au trimis în legislativul local, ci sunt mânaţi de interese meschine şi de grup.

Bugetul de venituri şi cheltuieli al oraşului Năsăud trebuia rectificat cu suma de 1.133.000 lei. Din acest total, potrivit proiectului de hotărâre promovat de primarul Mircea Romocea în Consiliul Local, o cincime a fost destinată unor investiţii care din punctul nostru de vedere sunt total ineficiente şi contrar legilor în vigoare.
Astfel, primarul Romocea a propus alocarea sumei de 112.000 lei (echivalentul a circa 25.000 euro) pentru un buldoexcavator, în timp ce alţi 102.000 lei au fost alocaţi finalizării lucrărilor de investiţii de la Casa de Cultură Năsăud, lucrări care au fost recepţionate la începutul acestui an.
Noi consilierii liberali considerăm că aceste două aşa numite investiţii sunt total ineficiente, iar banii ar fi cheltuiţi fără rost şi în defavoarea năsăudenilor. Dacă achiziţionarea unui buldoexcavator nu reprezintă deloc o urgenţă pentru administraţia locală, în ceea ce priveşte alocarea de noi fonduri pentru Casa de Cultură în vederea finalizării unor lucrări care deja au fost recepţionate reprezintă o încălcare a legii la care noi liberalii nu dorim să fim părtaşi. Şi vom explica şi de ce nu suntem de acord cu aşa ceva.
Contractul pentru execuţia lucrărilor de reabilitare, modernizare şi dotare a obiectivului Casa de Cultură «Liviu Rebreanu» a oraşului Năsăud, investiţie în valoare de 2.939.000 lei, a fost scos la licitaţie în prima parte a anului 2012, de către Compania Naţională de Investiţii. Lucrările de reabilitare conform proiectului avizat de Ministerul Dezvoltării constau în: anvelopare clădire; înlocuire instalaţii sanitare, electrice şi termice; reabilitare finisaje interioare; mansardare clădire ; înlocuire învelitoare acoperiş; înlocuire uşi şi ferestre; dotare sala de spectacole şi scena; instalaţii de protecţie la incendiu; paratrăsnet. Ceea ce a rezultat în final, nu concordă cu proiectul iniţial, întrucât acesta a fost modificat. Mai precis, s-a renunţat la realizarea mansardei, nu a mai fost montat paratrăsnetul (deşi acesta exista în proiect, cuprins şi în oferta depusă la CNI de câştigătorul contractului), precum şi lipsa instalaţiei de avertizare la incendiu, cu toate că şi aceasta apărea atât în proiectul iniţial, cât şi în actul adiţional de suplimentare a cheltuielilor pentru investiţie. Toate aceste modificări nu au fost supuse spre aprobare plenului Consiliului Local Năsăud (modificările au fost solicitate şi aprobate de primarul Mircea Romocea), dar nici nu au fost avizate de Ministerul Dezvoltării. Cu toate acestea, în ianuarie 2015, obiectivul a fost recepţionat şi investiţia considerată ca finalizată. Ori acum, primarul Mircea Romocea vine şi ne solicită votul în vederea alocării de bani pentru un obiectiv pe care noi nu l-am considerat niciodată în bună regulă şi care a fost recepţionat în mod forţat.
Noi liberalii nu dorim să încălcăm legea, întrucât HG 273/1994 actualizată privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrarilor de construcţii şi instalaţii prevede la art. 10 că „procesul verbal de recepţie va consemna realizarea măsurilor prevăzute în documentaţia de execuţie din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor, fără de care recepţia nu este acceptată”, la art. 17 – „Comisia de recepţie recomandă amânarea recepţiei când: (…) se constată lipsa sau neterminarea unor lucrări ce afectează siguranţa în exploatare din punct de vedere al exigenţelor esenţiale”, iar la art. 18 – „Comisia de recepţie recomandă respingerea recepţiei dacă se constată că se impun expertize, reproiectări, refacere de lucrări”. Mai mult decât atât, investiţia a fost derulată prin Compania Naţională de Investiţii, ai cărui reprezentanţi au fost şi ei prezenţi la recepţia finală a lucrărilor, astfel încât noi considerăm că remedierea deficienţelor cade în sarcina acestei instituţii şi nu a administraţiei locale din Năsăud.
Acestea fiind precizate, trebuie să arătăm şi amendamentele aduse de grupul consilierilor liberali năsăudeni la proiectul de rectificare a bugetului oraşului Năsăud. Astfel, s-a propus suplimentarea capitolului „Străzi” cu suma de 214.000 lei, din care 150.000 lei să fie alocaţi în vederea reabilitării străzii Valea Caselor, care de mai bine de trei ani nu mai are îmbrăcăminte asfaltic, ci este cu pământ după ce a fost introdusă reţeaua de canalizare, în timp ce 64.000 lei să fie cheltuiţi pentru reabilitarea străzii Griviţa.
Faptul că grupul consilierilor liberali nu a fost de acord cu alocarea sumei de 214.000 lei pentru achiziţionarea buldoexcavatorului şi pentru completarea lucrărilor la Casa de Cultură, şi au amendat proiectul de hotărâre prin redirecţionarea banilor spre reabilitarea unor străzi nu a fost se pare pe placul aleşilor PSD, care au votat împotrivă la proiectul de rectificare a bugetului oraşului Năsăud.

Grupul consilierilor PNL Năsăud

Comentarii

14/08/15 18:11
cetatean

cei de la psd si de la pcsd voteaza cum le da ordin primarul si nu cum este bine pentru oras...

17/08/15 20:33
nae

da crezi ca stiu ce voteaza ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5