Poetul năsăudean Mihai Pleş, lansat la Cluj- Napoca
Din iniţiativa Ligii scriitorilor clujeni şi prin grija neţărmurită a mamei sale, Floarea Pleş, poetul rămas multă vreme sub tăcerea cuvintelor, a fost lansat zilele trecute în cadrul prestigiosului cenaclu literar,, Artur Silvestri’’din Cluj –Napoca. Medalionul literar dedicat lui Mihai Pleş a fost un adevărat florilegiu de cuvinte adus poetului pentru care timpul s-a oprit din mers la numai 40 de ani. Ne-a lăsat drept moştenire două cărţi, intitulate simbolic ,, Psalmi curbi’’ (antum ) şi ,,Turnul lui Abel’’ (postum), cu gândul că le vom pune cu grijă pe raftul sufletului nostru. Şi n-a greşit deloc, în această privinţă.
Mihai Pleş este un poet modern, plin de sensibilitate şi cu o disponibilitate creatoare inconfundabilă.Profunzimea liricii sale se află în problematica existenţială, are o puternică viziune filozofică. Sobru şi sever cu verbul său, Mihai Pleş este un reflexiv, mereu în căutarea metaforei care îl consacră ca un poet cu accentul grav al marilor arderi pe altarul cuvântului.El şi-a muiat pana în cerneala sufletului şi în libertatea expresiei, căreia i-a dat frâu liber, fără precepte convenţionale, construind poeme scurte, frumos închegate şi cu reale valenţe metaforice. Dacă în timpul vieţii a cercetat rocile pământului, fiind inginer geolog, pe planul creaţiei a pus în valoare roca sufletului său (Mircea Daroşi) .
La această lansare a poetului Mihai Pleş, alături de clujeni, în frunte cu Al. Florin Ţene, au participat şi membrii Ligii Scriitorilor şi ai Astrei năsăudene ( Ioan Seni, Floarea Pleş, Mircea şi Rodica Daroşi, Ana Filip, Ştefan Ghioc, Ioana Lăpuşneanu, Gheorghe şi Livia Pleş, Lucian Bichigean, Nadia Urian, fiul poetului, prieteni şi cunoscuţi, precum şi părintele paroh Florin Rus, care a celebrat parastasul de pomenire ). Ambianţa emoţionantă a întâlnirii a fost întreţinută de către poetul târgumureşean, Nicolae Băciuţ, editorul celor două volume, care a realizat un excepţional exerciţiu de analiză a poeziei lui Mihai Pleş , punându-l alături de autorii renumiţi din literatura noastră. În acest context, a făcut propunerea ca în Năsăud să fie înfiinţat cenaclul literar,, Mihai Pleş’’. Apoi, s-a dovedit un veritabil recitator de poezie clasică şi modernă. Cuvinte elogioase la adresa poetului au fost rostite de către Ioan Seni, Nadia Urian, Gheorghe Pleş, Lucian Bichigean şi clujenii : Iulian Patca, Antonia Bodea, Al. Florin Ţene şi Raveca Vlaşin (Dej).
Din mărturisirile pline de emoţie ale mamei sale, Floarea Pleş, căreia se datoreză efortul punerii în valoare a operei fiului său, dar şi a acestei activităţi, rezultă că Mihai Pleş era şi un mare iubitor de muzică folk, fapt pentru care Lucian Bichigean, un bun prieten al său, a venit la Cluj cu un grup de elevi care au interpretat cântecele atât de îndrăgite de el. Clipe emoţionante au fost create de Ştefan Ghioc, care a recitat ca un adevărat actor versuri din poezia lui Mihai Pleş. Activitatea s-a incheiat cu o bogată şi frumoasă socializare.
Adaugă comentariu nou