Poliţie
|
Astăzi, în jurul orei 18.30, pe drumul județean 151, pe raza localității Budești Fânațe, un copil în vârstă de cinci ani a fost accidentat de o mașină. "Conform primelor date, un bărbat de 45 de ani... |
Primele activități desfășurate în sistem integrat, în cadrul campaniei ”10 Pentru Siguranță”, menite să contribuie la siguranța elevilor au avut loc în aceste zile. În această perioadă, sub egida „#... |
|
Un accident rutier a avut loc, la orele amiezii, pe DJ 154, în localitatea Domnești. Conform primelor date, un șofer începător, în vârstă de 29 de ani, din comuna Mărișelu, care conducea un... |
Un tânăr de 21 de ani, din Sărata, în timp ce conducea un moped pe raza localității de domiciliu, a pierdut controlul acestuia și a căzut, accidentându-se. La fața locului, polițiștii Biroului Rutier... |
|
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat, marţi, pe raza localității Rodna un autoturism căutat în vederea confiscării, de către autorităţile din Marea Britanie. Astfel, s-au... |
Marţi seara, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe DJ 151, pe raza localității Șieu-Odorhei. Astfel, a fost identificat șoferul... |
|
Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus, luni, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 39 ani, din Budacu de Jos, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea... |
A încercat să ajute un prieten, dar s-a ales cu dosar penal, fiind depistat de polițiștii de la Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
Luni, un bărbat de 34 de ani, din Coșbuc s-a prezentat, sub o... |
|
Poliţiştii de imigrări din Bistriţa-Năsăud, în urma acțiunilor întreprinse cu forțe proprii, au depistat 2 bărbați, cetățeni străini, cu ședere ilegală. Pe numele unuia dintre aceștia a fost emisă... |
Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 34-71 de ani, sunt cercetați de polițiști, fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de rănirea și schingiuirea animalelor. Doi dintre aceștia se află în Arestul... |
|
Astăzi, în jurul orei 13.07, pe drumul național 17C, o femeie în vârstă de 49 de ani, din Năsăud care conducea un autoturism pe raza orașului Năsăud, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față... |
În această seară, în localitatea Bistrița Bârgăului, între doi frați a izbucnit un scandal care a degenerat, cei doi agresându-se reciproc. La un moment dat, fratele mai mare, în vârstă de 50 de ani... |
|
Astazi, in jurul orei 17:30, în orașul Năsăud, un conducător auto în vârstă de 64 de ani, din Nimigea de Jos, care conducea un autoturism, ajuns în zona peronului CFR, la intersecția cu Strada Miron... |
Judecătoria Bistrița a dispus, marţi, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile a unui tânăr de 20 de ani, din Dorohoi, cercetat pentru lovire sau alte violențe. |
|
Subcomisarul de poliţie Mihaela Schreiner, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, a anunţat, în cadrul... |
Un bărbat de 39 ani, din Nimigea, a fost depistat și oprit în trafic de polițiști, luni, pe DJ 172, pe raza localității Florești, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența... |
|
Un bărbat de 59 de ani, din Tureac, a fost accidentat mortal, în curtea unui imobil.
Conform primelor verificări efectuate de polițiștii Secției 2 la fața locului, se pare că bărbatul se afla într-o... |
La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 16.27, o tânără de 17 ani a sesizat telefonic Poliția cu privire la faptul că tatăl ei, un bărbat de 41 de ani, a fost implicat într-un scandal. "La fața... |
|
Un accident rutier a avut loc, în această dimineaţă, la Viişoara, două persoane fiind rănite. Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că în Viișoara, un bărbat de 41 de... |
În această dimineață, pe drumul național 15 A, la intersecția cu o stradă secundară de pe raza localității Teaca, un bărbat de 60 de ani, din Reghin, care conducea o autoutilitară pe direcția... |
|
In această dimineață, în localitatea Bistrița Bârgăului, un tânăr de 21 de ani, din Mijlocenii Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism cu volan pe dreapta pe direcția Prundu Bârgăului- Colibița... |
Un accident rutier a avut loc la Sieu, dupa ce un microbuz, condus de un cetatean strain, a lovit o casa.
"Conform primelor date, în localitatea Șieu, un bărbat în vârstă de 48 de ani, cetățean... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 12:06
Cărți recomandate părinților care vor să înțeleagă mai bine etapele dezvoltării copilului Mie, 10:00
Doamna Maria Fogarasi, din Bistrița, a plecat în veșnicie. Sincere condoleanțe familiei îndoliate Cultura
În numărul 2 al „Revistei ilustrate”, din februarie 1898 (an. I), subintitulată „Foaie...
Comentarii
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Senatorul Cristian Nicula: România are nevoie de un guvern și de oameni politici care să pună țara pe primul loc
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:59
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Deputatul Bogdan Ivan (PSD BN): Mureșan. Pentru noi, ești tot un Bolojan
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:57
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Leon -
Dum, 11:42
Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor...
Președintele Nicușor Dan, la inaugurarea SCJU Bistrița: Felicitări comunității din Bistrița!
Măr.a7 -
Sâm, 21:54
Dumnezeu să le ajute la toți
medicii, cadre medicale,
asistente și infirmieri,
sa lucreze...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm interpretei OANA MATEI CORUŢI, solist al Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”, multă sănătate, împliniri şi bucurii...
În zi de naştere, urăm interpretului de muzică populară ANTON TODICĂ, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi!
La mulţi ani!...
În zi de naştere, îi dorim scriitorului VICTOR ŞTIR, colaborator al ziarului, multă sănătate, inspirație, bucurii editoriale și împliniri....
In Memoriam
Pentru noi, cei de pe strada Oștezei, Lucreția Cătinean nu a fost doar o vecină. A fost un om al locului.













































