Poliţie
|
La data de 30 august a.c., pe drumul județean 172D, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care circula prin localitatea Lunca Ilvei.
La volan a fost... |
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința l-au depistat și oprit în trafic, sâmbătă, pentru control, pe un tânăr de 23 de ani, din Năsăud, care conducea un autoturism pe drumul județean 172E, prin... |
|
La data de 30 august a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare, polițiștii au dispus reținerea... |
Vineri seara, în urma intervenției la un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au întocmit dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări... |
|
Joi, în urma controalelor efectuate, polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru... |
Ieri, 27 august, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un autoturism care circula pe drumul național 17, în localitatea Podirei, cu viteză peste limita legală, respectiv 114 km/h.
În urma... |
|
Joi, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat, în flagrant, un bărbat care conducea un autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.... |
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița-Năsăud, au efectuat 3 percheziții domiciliare într-un dosar de... |
|
În această seară, pe drumul județean 172, în Lunca Ilvei, un barbat de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul care tracta o remorcă, pe direcția Lunca Ilvei, spre Ilva Mare, a... |
La data de 25 august a.c., în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal în care ancheta este desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, polițiștii Biroului... |
|
Polițiștii Secției 2 Poliţie Rurală Prundu Bârgăului au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție. |
Marţi, polițiștii Biroului de Ordine Publică au intervenit ca urmare a unor neînțelegeri în familie. La fața locului, în urma primelor verificări, a reieșit faptul că, un bărbat de 59 de ani, din... |
|
Polițiștii din Năsăud l-au depistat și oprit în trafic, marţi, pe un bărbat care conducea un autoturism pe raza orașului. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din Parva, a fost oprit pe strada Gării,... |
Astăzi, 26 august, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic, pentru control, un tânăr de 20 de ani, din Tureac, care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Bistrița.
"În urma... |
|
Marţi, o femeie din Bistrița a sesizat că fiica ei de 11 ani a plecat voluntar de acasă, din data de 24 august și nu s-a mai întors. La aceeași dată, o altă femeie din Bistrița a sesizat plecarea... |
Marţi, în urma controalelor și verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au depistat noi cazuri de evaziune fiscală, înșelăciune, fals în înscrisuri... |
|
Astăzi, în jurul orei 11.00, a fost sesizat prin 112 faptul că pe drumul județean 173, între localitățile Teaca și Ocnița, o persoană a căzut și se află în stare de inconștiență.
La fața locului,... |
Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută o tânără de 12 ani, care a plecat voluntar de la domiciliu, din municipiul Bistrița și nu s-a mai întors. Persoanele care dețin informații care să ajute la... |
|
Tânăr din Mijlocenii Bârgăului, în arestul Poliției, după ce a încălcat măsura controlului judiciar!
În urma sesizărilor înainte de către polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare, instanța a dispus înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive față de un tânăr de 28 de ani, din... |
Ieri, 23 august, un bărbat de 39 ani, din Maieru, în timp ce conducea un autoturism pe drumul național 17D, prin localitatea Rodna, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care... |
|
Un tânăr de 27 de ani, din Șieuț a ajuns la spital, după ce a pierdut controlul mopedului pe care-l conducea și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Tânărul a fost transportat la spital, iar în... |
La data de 21 august a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au efectuat semnalele regulamentare de oprire unui autoturism care circula pe drumul județean 173, pe raza localității Pinticu... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 07:52
Andrei Marga: Frica de adevăr Cultura
Motto: „Oricât ai avea un model, dacă tu însuți nu devii model pentru...
Comentarii
„Folclorul românesc în creația corală”, concert susținut de corurile reunite „Appassionata” și „Viva la Musica”
Leustean Mariana -
Mie, 21:15
Super
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Florin Marta -
Mie, 18:16
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!🙏🙏🙏
Avocatul năsăudean dr. Liviu-Marius Harosa a trecut poarta veșniciei!
Maxim Morariu -
Mar, 16:55
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Victor ŞTIR: Unirea ca pion otrăvit
Viorel -
Lun, 23:52
Suntem, patrioți în chiloți. Nu suntem în stare nici de vorbe, nu de fapte. Probabil că Ursula vine...
Parva în opera lui Liviu Rebreanu
prof. Vasile Găurean -
Lun, 23:28
Tema e bine abordată, aptă să emoționeze cititorii, scrisă cu o inimă caldă.
Aniversări
În zi aniversară, adresăm domnului ALEXANDRU PUGNA, manager al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, alese urări de sănătate, împliniri...
Astăzi este o zi deosebită pentru doamna profesor de canto clasic și tradițional Cristina Bălan, șef Serviciu Școala de Arte din cadrul Centrului...
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului ing.













































