Pr. Adrian Cherhaț: Mintea supusă păcatului, care scornește aberații, nu poate coexista cu rațiunea credinței

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, numită și Duminica Părinților după trup ai Mântuitorului Hristos, citim primul capitol din Evanghelia după Matei (1, 1-25), despre șirul de generații din neamul lui Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Hristos, dar și despre îndoiala dreptului Iosif și liniștirea lui de către înger în vis. Pericopa evanghelică reprezintă un preambul la sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos.
Ne amintim astăzi de Avraam, Isaac și Iacov, de Booz, soțul femeii Rut menționată în Vechiul Testament, Iesei, David și Solomon, regii lui Israel, de Zorobabel, Abiud și Eliachim, generațiile de după robia Babilonului. Toți aceștia sunt dovada că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut Om cu adevărat în cadrul unei genealogii plămădită și îngrijită de către Dumnezeu în întreaga perioadă a Vechiului Testament. Iisus Hristos a avut gene umane specifice neamului Său, a vorbit limba poporului Său și a moștenit tezaurul de valori etnice al lui Israel. De aceea, niciodată un creștin nu poate fi antisemit, orice ar spune despre evrei, căci, vorba lui Petre Țuțea, Hristos nu S-a născut la Fălticeni!
Dacă prezentarea genealogiei după trup a lui Iisus este o înșiruire de nume de la Avraam la Iosif, dovedind originea împărătească davidică a lui Hristos, partea a doua a Evangheliei se referă la relația dintre Dreptul Iosif și Fecioara Maria. Ideea centrală este că în vreme ce înaintașii Săi s-au născut firesc, după trup, Iisus a venit în lume mai presus de fire, din voința Tatălui prin lucrarea Duhului Sfânt. Faptul că Dumnezeu pregătește minuțios și din timp întruparea lui Hristos, lăsând urme în profețiile poporului lui Israel, îl liniștește pe dreptul Iosif.
Iosif era tulburat și confuz, datorită faptului că aflase de sarcina logodnicei sale și o bănuia de adulter. Dar îngerul Domnului i se arată în vis și îi spune: „Iosif, fiul lui David, nu te teme s-o iei pe Maria drept femeia ta, fiindcă ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt; ea va naște Fiu, Căruia tu Îi vei pune numele Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 20-21).
Iosif se lămurește în privința Mariei, dar urmează o exprimare a evanghelistului Matei, care duce în rătăcire pe unii în legătură cu relația dintre cei doi: „Și trezindu-se Iosif din somn, a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe femeia sa. Și nu a cunoscut-o până ce ea L-a născut pe Fiul ei. Și I-au pus Acestuia numele Iisus” (Matei 1, 24-25).
Pe baza acestui text, unele grupări și cercuri neoprotestante susțin ideea absolut greșită și aberantă, împotriva Tradiției și înțelegerii credinței creștine apostolice mărturisită de Biserică, că, după nașterea lui Iisus, Iosif și Maria au trăit ca soț și soție, având și alți copii. Înțelesul textului este dat de particula gramaticală „până ce” (în grecește „heos”), care are și semnificația de continuitate. Verbul care precede această prepoziție, redat în limbile moderne prin perfectul compus, este în textul original grecesc un imperfect durabil, adică exprimă o acțiune care nu se termină. Adică, Iosif „nu a cunoscut-o” pe Maria, adică nu a avut relații intime cu ea, „până ce ea L-a născut pe Fiul ei”. Dar aceasta nu înseamnă că apoi au avut astfel de relații. Există în Sfânta Scriptură și alte locuri în care prepoziția „heos” are sens de continuitate. În cartea II Regi 6, 23 se spune despre Micol, fiica lui Saul că „n-a avut copii până în (heos) ziua morții ei”; în Psalmi 109, 1: „Șezi de-a dreapta Mea până ce (heos) voi pune pe vrășmașii Tăi așternut picioarelor Tale”; iar la Matei 28,20: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la (heos) sfârșitul veacurilor”.
Aberația că, după nașterea Fiului lui Dumnezeu, Maria a trăit împreună cu Iosif, ca soț și soție, ca și cum nimic nu s-a petrecut cu ea prin nașterea lui Iisus, dovedește o necunoaștere și o relativizare a semnificației și conținutului minunii întrupării lui Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt. După mărturia logică a unui teolog protestant din secolul XIX, putem să ne întrebăm și noi, cei de astăzi: cum ar fi putut să trăiască Maria și Iosif o viață „firească” de familie, a umanității supuse păcatului, după ce amândoi au cunoscut minunea și lucrarea Duhului Sfânt în viața lor prin nașterea supranaturală a Mântuitorului? Răspunsul evident este mărturia creștinilor dintotdeauna: că Maica Domnului a rămas Fecioară după nașterea lui Iisus și, chiar dacă Iosif apărea în societatea de atunci ca bărbatul ei și tatăl lui Iisus, ei n-au trăit împreună o viață banală de soți, fiind transfigurați și așezați pe un alt plan al existenței de către Dumnezeu, asemănător vieții monahale, prin lucrarea minunată pe care au cunoscut-o în zămislirea și nașterea Mântuitorului Hristos.
Mintea supusă păcatului, care scornește aberații, nu poate coexista cu rațiunea credinței, care oferă adevărul mântuitor. Nașterea lui Hristos ne ridică la un alt nivel de înțelegere și spre un alt plan de existență, cel în comuniune cu Sfânta Treime, unde Fecioara Maria a ajuns prin tainica zămislire a lui Iisus în pântecele ei, iar Iosif prin conviețuirea curată și duhovnicească împreună cu ea și Fiul ei. Rolul lui Iosif a fost până la urmă acela de soț și tată decorativ pentru Maria și Iisus, ceea ce nu a fost puțin lucru, căci nimeni nu putea înțelege minunea cea mare a întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Iosif a fost mai întâi tulburat și confuz, dar îngerul îl liniștește. Acesta a luat-o la sine pe Maria, după ce i s-a amintit în vis de către înger profeția lui Isaia din Vechiul Testament: „Iată Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuiește: cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23). I se precizează că „ea va naște Fiu și vei chema numele lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 21). Numele „Iisus” înseamnă în limba lui Israel „mântuitor” sau „izbăvitor” și Iosif se bucură aflând că în chiar casa lui se va naște Cel vestit de profețiile înaintașilor săi. Este momentul ca și noi să ne liniștim și să ne așezăm în firescul vieții, căci și în casa noastră se va naște acum Cel născut din Tatăl mai înainte de veci!