Pr. Ioan Clapa: Dăruind vei dobândi. 700 de cărți pentru credincioşii din Feldru, oferite de un fiu al satului
Postul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos este o perioadă de pregătire sufletească, de purificare, perioadă în care mulți dintre noi ne străduim să ne apropiem de Dumnezeu, de Pruncul din Betleem, prin mai multă rugăciune, mai mult post și mai multe fapte bune. Luna decembrie este o lună a bucuriei și a milosteniei în care împlinim mai mult îndemnul Mântuitorului, Fiți milostivi, precum Tatăl vostru milostiv este. A face milostenie înseamnă să oferi hrană, îmbrăcăminte și adăpost, dar și să fii alături de cel care se află în suferință, printr-o încurajare și o vorbă bună.
Pentru noi românii, luna decembrie, este și o perioadă a aducerii aminte de eroii secolului trecut, de martirii și sfinții care au suferit și care au murit în temnițele comuniste dar, și de cei care au murit pentru credință și libertate în decembrie 1989 la Timișoara, București, Cluj și în multe orașe din țară. Biserica îi pomenește în rugăciunile ei mereu și, în special, în luna decembrie. Ne aducem aminte de curajul, dăruirea și de jertfa lor.
Parohia Ortodoxă Feldru, Biblioteca și enoriașii parohiei care sunt pasionați de lectură, au beneficiat de un dar, de o faptă bună, din parte unui fiu al satului pe nume Ionică Scridon, și a unor prieteni apropiați ai dânsului(Șandor Moldovan, Telcian Dorina și Roland Szekely), care ne-au oferit în dar aproximativ 700 de cărți. Acestea vor trece în inventarul parohiei în urma unui act de donație. Conținutul volumelor primite este unul variat: belestristică, tehnice, medicină, psihologie și religioase.
Ionică Scridon, fiul lui Ioan și Ana Scridon, care a copilărit pe ulița pe lângă apă, așa cum îi place să spună, a făcut această donație în memoria unui bun prienten, martir al neamului, pe nume Teodor Pop, ucis prin împușcare pe data de 21 decembrie 1989, precum și a tuturor celor care au murit în acea perioadă la Cluj-Napoca pentru libertate. Teodor Pop a fost împușcat pe pod la Astoria, în Cluj-Napoca, pe data de 21 decembrie la vârsta 19 ani, pentru curajul de a gândi altfel și pentru curajul de a manifesta împotriva sistemului comunist ateu.
Preoții Parohiei Feldru și credincioșii nostri îi sunt recunoscători lui Ionică Scridon pentru gestul făcut. Ne bucurăm împreună ori de căte ori fiii satului revin în locurile natale și, mai ales în cazul nostru, pentru darul oferit generației de cititori de acum și a celor care vor veni. Trăim cu nădejdea că se vor mai naște generații de copii și tineri care să iubească lectura.
Teodor Pop și cei dimpreună cu el și-au oferit viața în dar pentru ca noi să fim liberi, ei s-au lipsit de viața pământească și au primit de la Dumnezeu viața cea cerească. Deasemenea, și noi, ori de câte ori oferim un dar sau facem o faptă bună, de fapt, dăruim pentru că avem nădejdea că dincolo vom dobândi o viață mai bună. Doar dăruind vei dobândi.
Fie ca Domnul Iisus Hristos să coboare și anul acesta în ieslea inimilor noastre și să ne aducă bucurie, pace și multe binecuvântări!
Citiţi şi:
- DĂRUIND VEI DOBÂNDI, de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” la CSEI Lacrima, Unirea
- Părintele Ioan Clapa şi elevii din Feldru, premiați de Patriarhul României. Preafericitul Părinte Daniel le-a oferit năsăudenilor diplome, medalia omagială și premii în bani
- Centenarul Gavril Scridon, la Feldru şi Bistriţa. Program
- DĂRUIND VEI DOBÂNDI, cel mai longeviv proiect al Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Bistrița
- A treia zi de Rusalii, Mitropolitul Andrei, în mijlocul credincioșilor din Feldru, pentru a binecuvânta lucrările de restaurare a bisericii și noua casă parohială! Crucea Transilvană pentru parohul Grigore Toader și primarul Grigore Țiolan
Adaugă comentariu nou