Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi, har, milă şi pace de la Hristos Domnul Ce născut

Iubiţii mei fii şi fiice duhovniceşti,

Mulţumind şi dând slavă Părintelui ceresc că ne-a învrednicit a ajunge şi în acest an luminatul praznic al Naşterii Fiului Său Cel iubit, vă îmbrăţişez şi vă binecuvântez părinteşte întru bucuria venirii în lume a Dătătorului de viaţă, Vindecătorul sufletelor şi trupurilor noastre! Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai mare taină a iconomiei dumnezeieşti, dovada iubirii necondiţionate şi nemărginite pe care Milostivul Dumnezeu o poartă omului. „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut, L-a dat ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3,16).

În iubirea Sa milostivă, Hristos Mântuitorul lumii, S-a întrupat ca să îl restaureze integral pe om, trupeşte şi sufleteşte, după cum minunat ni se desluşeşte într-o cântare din Canoanele Utreniei prăznuirii de astăzi: „Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât şi pe acesta, întrupându-Se din dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul nou, cu adevărat, că S-a preaslăvit”. Ajutorul pe care îl primeşte omul, ca dar al celui ce până acum a fost nevăzut, dar acum S-a făcut asemenea oamenilor, îl reprezintă dobândirea demnităţii de fii, după har, ai lui Dumnezeu, a stării de sănătate sufletească şi trupească. Vindecarea noastră nu reprezintă un scop în sine, ci are menirea de a-l împăca pe om cu Dumnezeu, pentru că vindecarea adusă de Hristos, Prunc Nou Născut, reface legătura dintre om şi Dumnezeu în spaţiul sacramental al Bisericii.

În registrul de jos al icoanei Naşterii Domnului, vedem de obicei două femei care îl spală pe Hristos Pruncul, fiind supus cerinţelor firii omeneşti. Potrivit tradiţiei vii a Bisericii, una dintre aceste moaşe, numită Salomeea, îndoindu-se de păstrarea nestricată a cheilor fecioriei Preasfintei Născătoare în timpul naşterii, mâna ei s-a uscat, însă după ce s-a căit, luându-L pe Dumnezeiescul Prunc pe braţele sale, a fost tămăduită de necredinţa şi neputinţa ei. De fapt această minune exprimă sugestiv întreaga slujire vindecătoare a Bisericii! Boala fizică nu este decât urmarea îmbolnăvirii sufleteşti, iar puterea vindecării este dată în Biserica lui Hristos de puterea iertării păcatelor prin Taina Spovedaniei sau a Pocăinţei.

În grija Sa permanentă de a reface armonia dintre suflet şi trup, Mântuitorul îl vindecă, de pildă, pe slăbănog, mai întâi sufleteşte, de păcatele sale: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” apoi îl tămăduieşte de neputinţa sa trupească: „Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi sculându-se, s-a dus la casa sa.” (Matei 9, 2-7).

Sfintele Evanghelii ni-L arată pe Hristos Domnul plin de iubire şi milă faţă de întreaga făptură umană, faţă de cei sărmani şi bolnavi: demonizaţi, leproşi, orbi, şchiopi, faţă de cei cuprinşi de multe neputinţe trupeşti, însă şi faţă de cei bolnavi duhovniceşte. „Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele, că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor.” (Matei 9, 35-36). În această vreme, Păstorul Cel Bun, îi alege pe apostoli şi le dă puterea de a tămădui toată neputinţa în popor, iar oile cele rătăcite să fie aduse pe calea mânturii: „Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate. […] Şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască. Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.” (Marcu 6, 7-13).

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos, Vindecătorul neputinţelor noastre,

Sfântul Sinod al Bisericii noastre, la propunerea Preafericitului nostru Părinte Patriarh Daniel, a proclamat anul mântuirii 2012 - „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”. Sfântul Maslu este una dintre Tainele Bisericii prin care omul poate să se întărească trupeşte şi sufleteşte pentru lupta duhovnicească din această viaţă şi pentru dobândirea împărăţiei veşnice. Pentru orice om, dar şi pentru noi românii aşezaţi în aceste ţinuturi nordice, Sfânta Taină a Maslului reprezintă Taina restaurării trupeşti, Taina comuniunii interpersonale, Taina care accentuează rugăciunea, dimensiunea vindecătoare şi darul Bisericii pentru cei care caută mângâiere.

Sfântul Maslu este Taina restaurării trupeşti pentru că orice om copleşit de boală, de întristări şi de încercări, poate să se îndrepte şi să se vindece sufleteşte şi trupeşte participând la această minunată slujbă. „Este cineva bolnav intre voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui" (Iacov 5, 14-15). Sfântul Maslu este Taina comuniunii interpersonale, pentru că ea nu se poate realiza decât prin rugăciunea multora. Exigenţa participării mai multor preoţi la săvârşirea Sfintei Taine a Maslului, este în primul rând expresia participării întregii Biserici la lucrarea tămăduitoare. Fiind răsfiraţi pe cuprinsul ţărilor scandinave, prin această slujbă ne regăsim în starea de fiinţe comunionale, capabile de jertfa rugăciunii. Aici, unde timpul este măsurat nu în clipe şi minute, ci mai ales în valori materiale, rugăciunea şi jertfa pe care le aducem în această slujbă pentru noi şi pentru ceilalţi, ne apropie unii de alţii şi împreună de Dumnezeu şi ne conştientizează că suntem mădulare ale Trupului lui Hristos şi suferim sau ne bucurăm, fiecare în parte şi cu toţi împreună.

Sfântul Maslu este Taina care accentuează rugăciunea. Sunt săvârşite un număr de 7 rugăciuni de binecuvântare a untdelemnului, 7 citiri din Epistolele Sfinţilor Apostoli, 7 citiri din Evanghelii, 7 rugăciuni mari de dezlegare a păcatelor şi a neputinţelor, precum şi 7 ungeri cu untdelemn sfinţit. Stăruirea în sfânta lectură şi în actele sacramentale, arată perseverenţa şi roadele ei atunci când este suport al rugăciunii în Biserica lui Hristos. Sfântul Maslu este tratamentul vindecător şi darul Bisericii de care putem beneficia ori de câte ori avem nevoie de mângâiere. Dacă în tradiţia apuseană, în mediul în care şi noi vieţuim, această Taină este administrată doar ca mângâiere extremă (extrema onctio), o ultimă lucrare sacramentală a Bisericii pentru cel ce se pregăteşte să treacă spre veşnicie, în Biserica noastră Răsăriteană, putem să ne bucurăm de ea de fiecare dată, ca dar al Bisericii, aşa cum ne împărtăşim perpetuu din darurile celorlalte Sfinte Taine pe care le evocă minunat colinda noastră de acasă. Un exemplu în acest sens este şi această străveche variantă din mistagogia noastră populară, pe care am cules-o din satul meu natal, în care darurile Tainelor de iniţiere îşi arată întâietatea ziditoare:

„La masă rotundă,

Refren: Doamne, leor,

Tri domni de acei mari

Beau şi libovesc,

Care sunt mai mari.

Grâu-şi cuvânta:

̶ Pot să fiu mai mare

De voi amândoi,

Că din mine-şi fac

Colac şi prinos.

Vinu-şi cuvânta:

̶ Pot să fiu mai mare

De voi amândoi,

Că din mine-şi fac

Slujbe-n biserici.

Miru-şi cuvânta:

̶ Pot să fiu mai mare

De voi amândoi,

Că din mine-şi fac

Din păgâni, creştini”.

Uneori, în argumentaţia mirului din colinda românească se pomeneşte şi Taina Sfântului Maslu: „Că de n-aş fi eu/ Nici nu ar mai fire/ Nici o miruire/ Nici o măsluire...”. Deci, darul Bisericii este darul lui Dumnezeu, iar cel mai mare şi sfânt dar, pe care Dumnezeu ni l-a lăsat, este viaţa aceasta pământească, pârgă a vieţii veşnice, care se păstrează şi se înnoieşte, prin rugăciunea multora, în slujirea Sfântului Maslu, dar şi în slujirea şi îngrijirea semenului nostru aflat în suferinţă şi căutare de sine.

Preaiubiţii mei,

Am avut un an binecuvântat, bogat în evenimente şi frumoase lucrări misionare. Dintre acestea, aş dori să menţionez tabăra organizată de Centrul de tineret Sfântul Voievod Ştefan cel Mare al episcopiei noastre, în luna iulie, la Mănăstirea Tismana, sub genericul: „Familia creştină, bucuria firească a vieţii în Hristos”, unde au participat adolescenţi, tineri şi familii tinere, însoţite de copiii lor, din Suedia, Norvegia şi Danemarca. S-au stabilit, cu acest prilej, frumoase legături de suflet şi contacte între noi şi cei pe care i-am întâlnit în ţară, iar programul duhovnicesc al taberei (Sfânta Liturghie, rugăciunea în comun, spovedania şi convorbirile cu duhovnicii, pelerinajele la mănăstirile din zonă) a fost conjugat armonios cu cel recreativ (atelierele de creaţie, drumeţiile, vizitele la obiectivele culturale şi tradiţionale din zonă, jocurile sportive). Totodată, pelerinajul cu preoţii şi credincioşii noştri din ţările scandinave, organizat la sfârşitul lunii septembrie de Centrul de pelerinaj „Sfântul Cuvios Antipa” al eparhiei noastre, la bisericile şi mănăstirile din România, încununat de întâlnirea cu Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel, ne-a întărit sufleteşte şi ne-a adus multe bucurii duhovniceşti.

Cu ajutorul Milostivului Dumnezeu, în perioada 4-6 mai 2012, vom organiza întâlnirea generală cu tinerii din episcopia noastră, cu tema: „Tinereţea care alină. Grija tinerilor faţă de cei în suferinţă”, într-un loc pitoresc din nordul Danemarcei, în apropierea oraşelor Ikast şi Aarhus, într-un complex special amenajat pentru astfel de întâlniri cu tinerii. Pelerinajul tematic de anul viitor o să-l organizăm la începutul lunii iunie, în Grecia. Fiind „Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, de data aceasta, vom merge pe urmele Sfinţilor Apostoli şi ale binecunoscuţilor Sfinţi taumaturgi, vindecători din Elada: Spiridon al Trimitundei, Nectarie din Eghina, Patapie, Ioan Rusul şi alţi sfinţi care au odrăslit, au pătimit, s-au nevoit şi s-au proslăvit în aceste străvechi ţinuturi creştine.

Vă doresc să petreceţi în continuare Sfintele Sărbători cu pace şi folos duhovnicesc iar Anul Nou să ne fie tuturor binecuvântat şi spornic! Fie ca Hristos Domnul să ne împărtăşească în toată vremea Harul Său şi să binecuvânteze împreună-vieţuirea noastră pe calea mântuirii, să verse peste rănile noastre ca un Samarinean milostiv untdelemnul mângâierii şi vinul tare al dumnezeiştii iubiri!

Al vostru de tot binele voitor şi pururea rugător către Domnul,

+Episcopul Macarie al Europei de Nord