Prefectul Dolha vrea instituţii prietenoase. Proiect pilot de evaluare a funcţionarilor, la Bistriţa!
Prefectul Stelian Dolha a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că îşi propune ca instituţiile publice deconcentrate să devină mai prietenoase cu cetăţenii, pentru că este sătul de sesizări şi reclamaţii ale bistriţenilor, asta în timp ce toţi funcţionarii au obţinut la evaluare calificativul „Foarte bine”.
„Avem o variantă intermediară care a fost propusă celor din instituţiile deconcentrate. După şedinţa de Colegiu Prefectural, vom avea un chestionar simplificat pe care-l asigură Instituţia Prefectului, inclusiv urnele, prin care îi întrebăm pe cetăţeni dacă au fost mulţumiţi de serviciile pe care le-au găsit în instituţii. Pe baza acestuia măsurăm eficienţa instituţiei şi gradul de satisfacere a clientului faţă de instituţia respectivă”, a declarat prefectul Dolha.
Prefectul a anunţat şi un proiect pilot la nivel naţional care prevede amplasarea unor tablete de la STS în faţa ghişeelor de la instituţiile deconcentrate, unde se va măsura, la fel, gradul de satisfacţie. Practic, bistriţenii vor apăsa pe un buton, fiecare culoare reprezentând un anumit grad de satisfacţie şi vor răspunde şi la câteva întrebări, modelul fiind preluat din hipermarketuri sau din alte ţări.
„Vorbim cu cei de la STS care ne vor pune la dispoziţie 10-20 de tablete. Mai avem nevoie de un soft pentru ca această centralizare să se facă online. Mi-aş dori să o am la Instituţia Prefectului pentru a vedea ce se întâmplă în instituţii. Soft-ul se va face după alegeri, asta mi-au spus cei de la STS. Putem să evaluăm personalul din spatele ghişeului. Vom şti cum s-a comportat Maria, Ioana din spatele ghişeului”, a spus Dolha.
Astfel de tablete ar urma să ajungă la Finanţe, OCPI, DSVSA, AJOFM, Casa Judeţeană de Pensii, fiind considerat un proiect pilot pentru România.
Citiţi şi:
- Prefectul Stelian Dolha: Voi face controale în instituţii. Cine nu este compatibil cu măsurile Guvernului Orban, să plece!
- Paşapoartele, AJPIS şi Arhivele Naţionale, instituţii apreciate de bistriţeni! Vezi instituţiile cu probleme!
- Prefectul Stelian Dolha: Voi fi un prefect implicat, şi nu unul de decor. Avem nevoie de un judeţ care să facă performanţă
- Stelian Dolha, candidatul PNL – USR-PLUS pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a renunţat la funcţia de prefect
- Prefectul Dolha: Şefii şi adjuncţii instituţiilor să nu facă politică. După criză, mă ocup de ei
Adaugă comentariu nou