Prefectul Ioan Ţintean: În perioada 5 noiembrie-15 decembrie, echipe mixte vor efectua controale inopinate la cluburi, baruri, discoteci
COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ BISTRIŢA-NĂSĂUD
Având în vedere consecinţele deosebit de grave ale incendiului produs în data de 30.10.2015 la Clubul Colectiv din Bucureşti şi necesitatea prevenirii unor evenimente similare a fost elaborat un plan de măsuri la nivel naţional, care prevede următoarele linii de acţiune:
1. Identificarea tuturor obiectivelor din zona de competenţă încadrate în categoria cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf, inclusiv cele care funcţionează fără documentele de înregistrare necesare, conform legii.
2. Organizarea şi desfăşurarea de controale inopinate de prevenire a situaţiilor de urgenţă, în perioada 05.11 – 15.12.2015, în echipe mixte formate din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (personal din cadrul Inspecţiei de Prevenire şi personal operativ), Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi Inspectoratul de Jandarmi din judeţul Bistriţa – Năsăud la obiectivele precizate la punctul 1.
Asigurarea climatului de siguranţă la nivelul comunităţii rămâne obiectivul prioritar al membrilor Comitetului Judeţean pentru Siuaţii de Urgenţă Bistriţa - Năsăud, interesul cetăţeanului reprezentând un criteriu esenţial care reclamă obligativitatea punerii la dispoziţia opinie publice, într–o manieră deschisă, accesul liber şi neîngrădit la informaţii privind cunoaşterea diferitelor tipuri de risc, măsurilor preventive şi modului de comportare în astfel de situaţii.
Crearea culturii de securitate se materializează prin derularea unor suite de activităţi preventive, cum ar fi verificarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la instituţii/autorităţi şi operatori economici care funcţionează la nivel naţional, instruiri şi exerciţii prin intermediul cărora se fundamentează regulile şi modul de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.
PREŞEDINTE,
PREFECT
Ioan ŢINTEAN
Citiţi şi:
- Niciun club sau bar închise, în urma controalelor inopinate din Bistriţa-Năsăud
- Patru amenzi aplicate de specialiştii ISU BN, administratorilor de cluburi, baruri şi discoteci
- Vezi câte cluburi există în judeţ şi câte vă pun viaţa în pericol. Câte amenzi au fost date? Controale la discoteci şi mall-uri
- 20 de paramedici SMURD şi 100 de pompieri cu 40 autospeciale, la datorie de Revelion. 9 focuri de artificii autorizate în judeţ
- În minivacanţa de An Nou, 190 de misiuni medicale şi de stingerea incendiilor ale ISU BN
Comentarii
Controalele ar trebui sa inceapa de la „Cortul de Cultura” din centrul orasului Bistrita care pe langa amplasarea lui idioata in mijlocul drumului, blocheaza caile de acces ale masinilor de interventie in caz de incendii la cladirile din jur, dar acesta oricand se poate aprinde de la un scurtcircuit. Ba mai mult, „Cortul de cultura” nu indeplineste nici alte cerinte prevazute de normele PSI.
Spre exemplu, normele de prevenire si stingere a incendiilor prevad ca in sălile de spectacole scaunele, băncile şi în general mobilierul se fixează de pardoseală, astfel încât să nu fie răsturnate în caz de panică. Fac excepţie lojile în care se admit maximum 12 scaune mobile precum şi expoziţiile şi saloanele de dans în care se recomandă solidarizarea pe pachete (fără fixare de pardoseală). Chiar si in căminele culturale şi în sălile de întruniri cu o capacitate de maximum 200 de locuri, scaunele şi băncile pot fi nefixate de pardoseală, cu condiţia fixării între ele pe pachete de minimum trei rânduri.
Adaugă comentariu nou