Prefectul Stelian Dolha, la Sîngeorz-Băi: E inadmisibil că trei sute de familii nu au apă la robinet în Ajunul Crăciunului

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud s-a aflat azi, în prag de Crăciun, alături de primarul Traian Ogâgău şi de locuitorii din Sîngeorz-Băi, care nu au apă de Sărbători.
"E inadmisibil că trei sute de familii din Sîngeorz-Băi nu au apă la robinet în Ajunul Crăciunului. M-am întors de câteva minute de la Sîngeorz-Băi, acolo unde există o situație de neacceptat, pentru care cei de la Aquabis, societate la care acționariatul majoritar aparține Consiliului Județean, nu au încă o rezolvare. Le-am cerut, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență să găsească soluția tehnică, indiferent cât timp și câți oameni vor trebui să intervină. Până la găsirea unei soluții oamenii vor primi apă potabilă cu cisternele de la Aquabis, iar apa menajera va fi asigurată de SVSU și la nevoie de ISU. Vom monitoriza alături de inspectorului șef ISU, Constantin Florea, care a fost prezent și el timp de mai multe ore astăzi la Sîngeorz Băi, situația de acolo" transmite prefectul Stelian Dolha.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5