Preșcolarii de la Grădinița „Albă ca Zăpada” din Beclean au sărbătorit Ziua României în avans, în pași de horă și cântece patriotice
Vineri, 28 decembrie, preșcolarii de la Grădinița „Albă ca Zăpada” din Beclean au adus un omagiu plin de emoție și mândrie națională în avans, cu ocazia Zilei României. Îmbrăcați în costume populare , copiii din grupele mari, alături de educatoarele lor: Pop Sanda-Cristina, Lorincz Lidia, Cherhaț Anca și Balint Eliza au transmis un mesaj de unitate și iubire pentru țară prin două momente speciale, pline de energie și culoare.
În cadrul unui eveniment emoționant, micuții au dansat cu mult entuziasm hora unirii. Pașii lor au adus în fața celor prezenți imaginea unei națiuni unite și pline de speranță.
Apoi, în holul primăriei din Beclean, un loc simbolic al comunității, vocile lor vesele au umplut încăperea de emoție și mândrie națională. Fiecare vers cântat era un tribut adus României, iar zâmbetele copiilor străluceau de bucuria de a sărbători. Cu vocile lor vesele, micii artiști au cântat din suflet, iar fiecare notă a reamintit tuturor celor prezenți de valorile esențiale ale națiunii române: unitatea, mândria și dragostea de țară.
Această activitate a fost nu doar o ocazie de a învăța despre istoria și tradițiile țării, o lecșie de educație patriotică dar și o modalitate frumoasă de a transmite, încă de la vârste fragede, iubirea pentru valorile autentice românești.
Respectul față de costumul popular, dansul și muzica națională reprezintă un cadou frumos pe care cadrele didactice îl oferă celor mici, pentru a-i forma ca viitori cetățeni ai României. Prin implicarea activă în astfel de activități, copiii au învățat importanța respectului față de istoria și cultura țării, iar această experiență le-a întărit legătura cu valorile naționale, într-un mod jucăuș și plin de sens.
Felicitări pentru toți micii participanți și pentru educatoarele care au știut să le insufle acest sentiment de apartenență și respect pentru țara lor!
Citiţi şi:
- Modernizarea Grădiniţei „Albă ca Zăpada” din Beclean, la licitaţie!
- Candoarea celor patru ani de grădiniţă
- Vedetă de prim rang a scenei româneşti, de Ziua Culturii, la Bistriţa
- “Prichindeii” din Sângeorz-Băi au sărbătorit în avans 1 Decembrie
- Copiii din Coldău şi Figa vor avea condiţii excelente de studiu din septembrie
Adaugă comentariu nou