La noi

Candoarea celor patru ani de grădiniţă

După ce „m-am instalat” în postura de tată şi bunic, mi s-a conturat următoarea convingere: Prin copiii noştri ne despărţim de propria noastră copilărie, iar prin copiii copiilor noştri ne-o retrăim.
Mi-am reamintit de această aserţiune când, în zilele acestea, am participat la Casa de Cultură „Radu Săplăcan” din Beclean la spectacolul („de adio”) dat de grupa pregătitoare a Grădiniţei cu program prelungit „Albă ca Zăpada” Beclean în efectivul de 34 de prunci îi am aici pe nepoţica Paula şi nepoţelul Mino).
De la doamna director Cristina Şinar am înţeles că ceea ce am văzut eu pe scenă preţ de o oră şi jumătate este rezultatul unei multitudini de deprinderi şi cunoştinţe dobândite în cei patru ani de grădiniţă.
Spectacolul a conţinut momente pe care oricine şi le poate închipui (ca fiind posibile pentru vârsta lor fragedă): recitări, scenete, dans, cântec – totul regizat cu o pasiune şi pricepere admirabile de către cele două educatoare, Georgeta Dorina Rusu şi Miuţa Purcea, profesoare pentru învăţământul preşcolar. Tot aşa, întreaga desfăşurare a cunoscut, pe parcurs, inevitabile clipe de stângăcie a micilor interpreţi sau izbucniri de naivă exuberanţă (care, de fapt, dau sarea şi piperul unor astfel de manifestări). Fetiţele, îmbrăcate în spume de voaluri, băieţeii, cu veste, papion sau cravată, prefigurau postura de prinţese şi prinţi.. Noi, din sală, ştiam ce-i aşteapă când vor fi adulţi, ei, emoţionaţi, adesea dezinvolţi, nu aveau cum să ştie că trăiesc o secvenţă unică din viaţa lor. Nu aveau cum să înţeleagă că mini valsul din finalul spectacolului este o surpriză pentru mame, taţi şi bunici. A fost o surpriză şi apariţia între micii dansatori a doamnei Miuţa Purcea, care a trebuir să suplinească absenţa unei fetiţe. Devenise astfel, involuntar, o Albă ca Zăpada între cei 34 de pitici.
Tot atunci mi-a venit gândul despre zecile de procente tăiate din salariul unor astfel de admirabile dăscăliţe, când, sub imperativul „austeritate” se ascundea impostura şi ticăloşia fostei Puteri. Şi totuşi ele, educatoarele, au perseverat în a-şi exercita vocaţia şi pasiunea profesională, dragostea pentru copii.
Eu am avut şi o surpriză personală, când am schimbat câteva cuvinte cu doamna Georgeta Dorina Rusu. În liceu, când mi-a fost elevă, îi franţuzeam prenumele în Georgette. Vorbeam despre nepoţica Paula. Ea:„ Vă seamănă nu numai fizionomic, ci şi…” Aici s-a oprit cumva jenată. Eu am insistat. Ea: „E şi măreaţă.”
Neaşteptată laudă pentru bunic !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5