Preşedintele Moldovan: Sunt adeptul păstrării SC LDP SA. Vom depune un proiect pe fonduri europene pentru tehnologizare modernă

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, susţine că este unul dintre cei care susţin ca SC LDP SA să fie păstrată sub acţionariatul CJ BN, însă pe viitor trebuie găsite soluţii financiare pentru achiziţia de echipamente şi utilaje moderne. O oportbitate de acest fel ar fi accesarea unui proiect cofinanţat din fonduri europene.

          „Am avut o întrevedere cu managerul SC LDP SA, cu ing. Andrei Rusu, şi vom face împreună eforturi ca să încercăm să modernizăm această companie. Din păcate, multe dintre echipamentele noastre sunt uzate şi din punct  de vedere moral şi tehnic. Domnul director Rusu a venit cu o propunere foarte bună, de a încerca să depunem un proiect prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, pentru a modernbiza tehnologia de la LDP. (…) Trebuie să găsim soluţii pentru a avea o staţie nouă de asfalt şi o staţie completă de compresare/sortare care să eficientizeze activitatea firmei.

          Eu sunt adeptul păstrării acestei societăţi atât timp cât vom putea să o sprijinim la nivelul Consiliului Judeţean. Am avut un moment de cotitură, o discuţie legată de posibilitatea legală ca LDP să poată participa la licitaţii, la Consiliul Judeţean. Am făcut demersurile necesare la ANRMAP, am primit răspuns în scris că această participare este legală. În aceste condiţii, vom face eforturi pentru mărirea capitalului social, pentru modernizarea acestei societăţi. Ne dorim să arătăm oamenilor că se poate face management şi lucrări de calitate şi de o firmă care are acţionar unic o instituţie publică aşa cum este Consiliul Judeţean”, a declarat preşedintele Moldovan, la recepţia lucrărilor de pe DJ 172 E (Herina –Lechinţa), executate de Lucrări Drumuri şi Poduri.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5