Preşedintele Radu Moldovan cere Guvernului să ia măsuri economice de sprijinire a agenţilor economici

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, consideră că Guvernul României ar trebui să ia modelul altor ţări şi să adopte o serie de măsuri fiscale care să vină în sprijinul mediului de afaceri.

„Sper ca Guvernul României, Parlamentul României să ia modelul Germaniei, al Danemarcei, al Spaniei care, în regim de urgenţă, până nu e prea târziu, să stabilească şi măsuri – pe lângă cele de securizare, de îngrijire a populaţiei  - economice pentru a sprijini în aceste vremuri foarte grele agenţii economici, indiferent de mărimea lor, începând cu întreprinderea de familie până la cei cu mii de angajaţi. Statele trebuie să fie solidare cu cei care produc plus valoare. Am văzut că sunt mai multe propuneri, de la suspendarea impozitelor, a CAS-ului, CASS-ului, a ratelor la bănci. Sunt măsuri deja luate de către state cu economii vechi, puternice şi dezvoltate care de urgenţă, „ieri”, ar trebui discutate cu reprezentanţii mediului de afaceri şi implementate”, a spus preşedintele Radu Moldovan.

Potrivit acestuioa, dacă la nivelul României „vom continua să ne jucăm de-a şoarecele şi pisica, fuge mireasa, vine înapoi, schimbăm mirele, va fi prea târziu ca să-i sprijinim pe aceşti oameni care, mai ales în sistemul HORECA, transporturi feroviare, rutiere, aeriene vor intra într-un sistem de domino, de intrare în faliment unul după altul şi lucrurile nu vor mai putea fi stopate”. „În paralel cu măsurile de securitate sanitară, în aceeaşi măsură, Guvernul României, sprijinit de Parlament, trebuie să ia de urgenţă aceste măsuri pentru agenţii economici”, a transmis Radu Moldovan.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5