În prezența ministrului Cseke Attila, a fost recepționată creșa din cartierul Subcetate! Condiții moderne, din 1 septembrie, pentru 40 de copii
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a participat, la Bistrița, la recepția celei de a 16-a creșe construite în cadrul Programului guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”. Alături de oficialul guvernamental au fost primarul municipiului Bistrița – Gabriel Lazany, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud - Emil Radu Moldovan, prefectul Teofil Cioarbă, subprefectul Decsei Atilla, viceprimarul Ștefania Stere, inspectorul școlar general Vasile Șteopoaie, directorul Creșei Bistrița – Leontina Felican, Alexandru Farcaș – directorul FAR Foundation, firma care a realizat această investiție, dar și alți invitați.
Este un proiect al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, derulat prin CNI, și care a fost finanțat prin PNRR/2022/C15 – Componenta 15 – Educație, cu o valoare de 12.5 milioane lei (TVA inclus).
Construcția are regimul de înălțime parter, separată în 3 nuclee funcționale: nucleul administrativ (zona de acces), nucleul de copii și nucleul tehnico-gospodăresc. Accesul în clădire este separat pentru copii și personal. Terenul este amenajat cu spații verzi și locuri de joacă.
Clădirea este prevăzută atât cu panouri fotovoltaice, cât și cu panouri solare. Funcțiunea de creșă prevede următoarele spații: 4 dormitoare, 2 camere de joacă, prevăzute cu vestiar filtru și grupuri sanitare, grup sanitar persoane cu dizabilitati, zona de primire, cabinet medical cu izolator, zona administrativă și nucleul tehnico-gospodăresc.
„Este un moment festiv pentru Bistrița pentru că astăzi inaugurăm a 16-a grădiniță dintr-un program guvernamental inițiat de către Ministerul Dezvoltării, realizat cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții. Îl felicit pe domnul ministru care a avut această inițiativă și vreau să vă spun că din experiență - tot ce am văzut până acum - este cel mai funcțional proiect pe care l-am văzut pentru o unitate de învățământ. Este un proiect foarte bine gândit, cu circuite foarte bine realizate, un proiect care este funcțional, în primul rând pentru că s-au gândit la toate, până la partea de dotare”, a declarat primarul Gabriel Lazany.
DE cealaltă parte, ministrul Cseke Attila a prezentat un istoric al acestui program guvernamental, pornit din 2021 și care inițial a fost finanțat de Guvern. Ulterior, a apărut oportunitatea de finanțare prin PNRR.
“Acest program guvernamental este prioritizat la nivel de hotărâri de guvern în 2025, ceea ce înseamnă că finanțarea acestui program este o prioritate pentru Guvern. Drept urmare, anul acesta dorim să ajungem la 75 de astfel de creșe predate comunităților locale. Acest program, evident, vine să vine să răspundă la una dintre cele mai importante provocări și probleme ale României, despre care trebuie să vorbim deschis și să abordăm tranșant această problemă- problema demografică a României, pentru că în 2019, în România s-au născut 215.000 de copii și în 2024 acest număr este de 149.007, o scădere importantă, din păcate, de aproape 30 de procente”, a explicat ministrul Cseke Attila.
La nivel național, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației are în derulare 246 de creșe în diferite stadii, dintre care 16 sunt finalizate/ predate, 94 sunt în execuție, iar 136 sunt în faza de proiectare, adică au și ele contract de proiectare și execuție. Potrivit acestuia, după Bistrița, urmează predarea creșelor din Huși, Călărași, Râmnicu Vâlcea și Târnăveni.
Citiţi şi:
- Proiectele Bistriţei, discutate de primarul Ioan Turc cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila! Trei noi creşe, în plan!
- La Petru Rareș, va fi construită o creșă, prima din mediul rural din Bistrița-Năsăud! Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea
- A fost aprobată finanţarea pentru creşa din comuna Petru Rareş! Investiţia intră în licitaţie!
- Taberele de tineret din administrația MTS vor fi trecute în administrarea autorităților locale! Noutăți despre construcția de creșe
- Sediul Primăriei Dumitriţa, reabilitat energetic cu fonduri prin PNRR
Adaugă comentariu nou