Primăria Şintereag a stabilit patru zile pentru preluarea cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire

Primăria comunei Şintereag anunţă începerea pregătirii documentelor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei. Dosarul trebuie să cuprindă actele de identitate ale membrilor familiei, acte cu veniturile realizate de aceştia în luna octombrie 2020, respectiv adeverinţă de salariu, cupon de pensie, cupon de şomaj, extras de cont, mandat poştal, decizie de plată APIA, declaraţie pe propria răspundere la notar, după caz. De asemenea,  în dosar trebuie ataşată o adeverinţă de venit de la Finanţe pentru membrii majori ai familiei, dar şi acte privind bunurile mobile şi imobile deţinute (adeverinţă Registru Agricol).

          Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor şi pentru a respecta măsurile sanitare în contextul actualei pandemii, cererile vor fi preluate etapizat. Astfel, în 10 noiembrie se iau cereri de la Şintereag şi Şintereag Gară, în 11 noiembrie – Blăjenii de Sus şi Blăjenii de Jos, în 12 noiembrie – Şieu Sfântu şi Caila, iar în 13 noiembrie – Cociu (lemne sau gaz).

          Potrivit informării transmise de Primăria Şintereag, ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă familiilor care au realizat venituri de până la 750 lei/membru de familie/lună şi care nu deţin alte bunuri.      

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5