Primarii, obligaţi să subvenţioneze încălzirea populaţiei
Guvernul nu va mai stabili preţuri de referinţă pentru încălzirea populaţiei şi va permite primarilor să aprobe, conform propriei strategii, un tarif mai mic decât cel solicitat de furnizor, dar îi va obliga să acopere diferenţa doar de la bugetul local, sub sancţiunea sistării altor fonduri.
Noile reguli, care vor elimina astfel subvenţia de la bugetul de stat pentru energia termică livrată populaţiei, au fost pregătite sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă, care va intra în vigoare în luna următoare publicării în Monitorul Oficial.
Subvenţia pentru producerea energiei termice este acordată în prezent atât de la bugetul de stat, cât şi de la bugetele locale, Guvernul acoperind de la nivel central până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică.
Ordonanţa de urgenţă pregătită de Guvern abrogă însă prevederea care stabileşte că preţurile locale de referinţă pentru fiecare localitate sunt fixate de autorităţile de reglementare, cu avizul ministerelor implicate, şi permite în schimb primăriei să aprobe preţuri locale la energia termică facturată populaţiei mai mici decât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a agentului termic livrat.
În acelaşi timp însă, ordonanţa impune autorităţii locale să acopere doar din bugetul local, nu şi din cel central, sumele reprezentând diferenţa dintre preţul energiei livrate de furnizor şi preţul local aferent energiei termice facturate populaţiei.
Citiţi şi:
- Beclenarii pot depune cereri pentru încălzire. Primăria Beclean pune la dispoziția tuturor cetățenilor formularele de cerere atât în format fizic, cât și digital
- COMUNICAT DE PRESĂ AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PRESTAŢII SOCIALE BISTRIŢA-NĂSĂUD
- Înțelegerea tehnologiei solare termice: Caldură gratuită pentru apa caldă menajeră și încălzire
- Anul 2019 aduce energia verde în locuințele bistrițenilor
- Beclenarii pot depune cereri pentru încălzire. Primăria Beclean pune la dispoziția tuturor cetățenilor formularele de cerere atât în format fizic, cât și digital
Adaugă comentariu nou